Terapia clasica a extirparilor & co., este buna. Insa dupa cum se stie exista lucruri bune, mai bune si foarte bune.
De ce sa stam toata ziua cu frica si sa extirpam alunite, cand se poate preveni aparitia si mai ales malignizarea lor.
Poate o sa vi sa para greu de crezut, dar cancerul este comparat la ora actuala cu o boala carentiala, cum este scorbutul sau anemia pernicioasa.
Exista un deficit de substante in organism, care corectat, duce la disparitia cancerului. Conform teoriei trofoblastice, cancerul nu este un act dusmanos impotriva organismului nostru. El rezultatul unui proces reparator al tesuturilor, proces care scapa insa de sub control si duce la supravindecare sau reparare (over-healing).
In momentul in care dezechilibrul si deficitul din organism este corectat acest exces de zel reparator poate fi stopat, tesutul excedentar este distrus, in urma ramanand numai tesut cicatricial.
Deci organismul poate rezolva singur aceasta problema, daca i se creaza conditiile necesare.
Si eu am alunite. Una chiar cu semne de degenerare "maligna". Am observat-o mai bine de un an de zile. In functie de conditiile pe care i le cream am observat un proces de flux si reflux. Erau momente cand pruritul se exacerba si marginea activa "inflorea", incercand sa se extinda, ca dupa aceea sa dea inapoi si sa para inactiva.
Prin "tratamentul" de corectare a carentelor, dupa doua saptamani am remarcat o decolorare generala a alunitelor si o restrangere a diametrului lor. Marginea activa a alunitei-problema sa-a "uscat" definitiv, in urma ramanand un fel de cicatrice.
Pentru informatii suplimentare stau oricand la dispozitie.
#3
- Crin
-
- Grup: Advanced Member
- Mesaje: 946
- Inregistrat: 26-June 05
Scris 24 August 2005 - 11:42 AM
Acesta prezentare EDIT: poate fi
de folos tuturor celor interesati de aparitia si combaterea cu succes a
cancerului. Informatiile au fost luate din cartea lui Edward Griffin
"World Without Cancer".
In 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scrie un articol publicat in jurnalul medical Lancet, in care declara, ca intre celulele canceroase si anumite celule preembrionare, caracteristice fazei initiale a graviditatii, nu exista nici o diferenta. In termeni de specialitate, aceste celule normale se numesc trofoblaste. Cercetari ulterioare ale Profesorului Beard la-au condus sa concluzioneze ca, cancerul si trofoblastul sunt de fapt unul si acelasi lucru. Teoria sa este cunoscuta din aceasta cauza, ca teza trofoblastica a cancerului.
Trofoblastul manifesta in cadrul graviditatii toate caracteristicile clasice ale cancerului. El prolifereaza si se multiplica cu mare rapiditate, invadand peretele uterin pentru a pregati locul unde embrionul se va cuibari, pentru a fi protejat si hranit.
Trofoblastul este rezultatul unei reactii in lant, care are ca punct de plecare o alta celula, numita celula diploida omnipotenta. Pentru scopurile noastre o vom numi “celula primordiala” ("total-life" cell), pentru ca are toate informatiile necesare formarii unui organism complet, si are capacitatea de a evolua in orice directie, generand organe sau tesuturi sau chiar un embrion complet.
Circa 80% din aceste celule omnipotente sunt localizate in ovare si testicole, servind ca rezervor genetic pentru procreere.
Restul de 20% sunt raspandite in alte locuri din organism, pentru scopuri inca incomplet intelese, dar cu o posibila implicare in procese regenerative sau reparative ale unor tesuturi imbatranite sau traumatizate.
Hormonul estrogen este foarte cunoscut pentru insusirea sa de a produce modificari in tesuturile vii. Cu toate ca in general este cunoscut ca un hormon feminin, el se gaseste la ambele sexe, implicat in multe functii vitale. Oricand tesuturilr sunt lezate in urma unei traume fizice, printr-o substanta chimica sau boala, estrogenul si alti hormoni steroizi apar in concentratii mari, servind dupa cat se pare ca stimulatori sau catalizatori in cresterea celulara si repararea tesuturilor.
Astazi este cunoscut ca celulele omnipotente incep sa produca trofoblaste, cand vin in contact cu acesti hormoni steroizi, ce actioneaza ca un “stimul organizatoric”. Cand acest lucru se intampla cu celulele omnipotente din oul fecundat, rezulta in final placenta si cordonul ombilical, mijloace necesare pentru hranirea embrionului. Cand aceste celule apar inafara activitatii sexuale, ca parte in cadrul unui proces general de reparare, rezultatul este cancer. Mai exact spus, rezultatul este cancer, atunci cand procesul de reparare nu se incheie dupa ce misiunea a fost de fapt indeplinita.
Hardin B. Jones, Ph.de., se refera la acest fenomen in revelatoarea sa lucrare “Un raport despre cancer”:
“O a doua consideratie importanta despre cancer este ca toate cazurile de cancer sunt asociate cu o sansa de supravietuire, care nu scade cu durata cancerului. Acest lucru implica cu putere existenta unor factori fiziologici naturali ce ingradesc progresul bolii, si ca motivul dezvoltarii rapide a cancerului in stadiile finale, lucru care se observa de obicei, se datoreste disparitiei acestei influente ingraditoare naturale.”
Vom vedea imediat de ce aceasta influenta naturala limitatoare poate dispare in cadrul procesului reparator, dar acum, cu riscul unei suprasimplificari a acestui proces, vom spune ca, cancerul este rezultatul unei suprareparari (supravindecare, engl. over-healing).
In general se spune ca fumatul, sau expunerea excesiva la soare, sau alte substante chimice nocive, ar fi cauzele cancerului. Insa de fapt se poate spune ca orice cauzeaza lezarea tesuturilor organismului poate conduce la aparitia cancerului, daca procesele reparatorii ale organismului nu functioneaza corect, dupa cum vom vedea mai departe.
Dr. Stewart M. Jones din Palo Alto, California, descrie acest proces in felul urmator:
“Oricand apare o celula trofoblastica in organism inafara situatiei de graviditate, rezultatul poate fi cancer, in cazul in care factorii naturali inhibitori care insotesc sarcina fiziologica lipsesc. In lipsa acestui control natural, trofoblastul prolifereaza, invadeaza, se extinde si metastazeaza. Cand se intampla acest lucru, el este initiat de o substanta organizatoare, de obicei estrogenul, a carei prezenta promoveaza mai departe activitatea trofoblastului. Acesta este inceputul cancerului.”
Daca este adevarat, ca trofoblastul intra intr-o reactie in lant in prezenta estrogenului sau a altor hormoni steroizi, atunci inseamna ca o expunere masiva si nenaturala la aceste substante, poate fi un factor care favorizeaza aparitia cancerului. Si intr-adevar, acest lucru sa-a dovedit a fi adevarat. Folosirea Dietilstilbestrolului ca agent de ingrasare pentru vaci a fost oprita in 1972, pentru ca sa-a dovedit ca acest compus estrogenic sintetic, care aparea in carne de vaca oferita pentru consum, a cauzat cancer de stomac la sobolanii de experienta.
sa-a raportat deasemenea, ca femeile care folosesc pilule contraceptive - in special cele care contin estrogen – prezinta nu numai modificari ireversibile ale sanilor, dar sunt si de trei ori mai predispuse la cancer decat femeile care nu folosesc aceste pilule. Acest fapt a fost subliniat de Dr. Otto Sartorius, Director al Cancer Control Clinic la Santa Barbara General Hospital in California, care apoi a adugat: “Estrogenul este substratul nutritiv pe care creste cancerul. Pentru a produce cancer la animale mici, introduce-ti o baza estrogenica.”
Acest lucru poate produce confuzie, pentru ca ocazional, unele cancere par sa raspunda la terapia hormonala, cu administrare de estrogen sau testosteron. Insa singurele cazuri in care acest fel de terapie a fost rasplatita cu rezultate favorabile, sunt cele cu cancer de glande sexuale sau organe ce sunt influentate puternic de hormoni sexuali, cum sunt sanii sau prostata. La femei bolnave se dau hormoni masculini, iar la barbati se dau hormoni feminini. Efectul aparent favorabil se explica prin contracararea sau neutralizarea completa cu ajutorul hormonilor externi a hormonilor interni (castrare hormonala). Daca cancerul da inapoi, este pentru ca glanda sexuala a dat inapoi.
Efectele colaterale ale acestui fel de terapie sunt tulburarile de sexualitate ale pacientilor. Deasemenea rezultatele pozitive care apar, daca apar, sunt in general descrise de medici ca paliative, ceea ce inseamna ca, cancerul nu este vindecat, ci doar temporar retardat sau intarziat. Insa cel mai grav aspect al acestei terapii, in special pentru barbatii care primesc estrogeni, este ca prezenta unor nivele ridicate de steroizi in tot organismul, poate fi un factor de producere a unui nou tesut canceros, altul decat cel localizat primar.
Cand cancerul incepe sa se formeze, organismul incearca sa-la sigileze si sa-la inconjoare cu celule similare locului unde a aparut. O umflatura sau aglutinare este rezultatul initial. Dr. Jones continua: “Pentru a contracara efectul estrogenic asupra trofoblastului, organismul inunda zona in care se afla trofoblastul cu o mare de Beta-glucuronidaza (BG) care inactiveaza tot estrogenii prin contact. In acelasi timp celulele tesutului afectat incep sa invadeze zona din jurul trofoblastului intr-un efort defensiv multiplu de izolare locala. De obicei efortul organismului de a impiedica nidarea trofoblastului este incununata de succes, trofoblastul moare, si un polip benign sau o tumoreta benigna ramane ca monument al victoriei organismului impotriva cancerului.”
Examinate microscopic, multe tumori seamana cu un amestec de trofoblaste si celule tisulare inconjuratoare, un fapt care i-a determinat pe unii cercetatori sa traga concluzia prematura, ca ar exista mai multe tipuri de cancer. Insa stadiul in care tumorile incep sa se diferentieze, este un stadiu in care ele sunt inca benigne, iar in acest stadiu ele contin numai celule necanceroase.
Cu cat creste malignitatea, tot mai multe dintre aceste tumori incep sa se asemene intre ele, si tot mai multe incep in mod clar sa ia aspectul clasic caracteristic al trofoblastului de sarcina. Si cel mai malign dintre toate cancerele - epiteliomul corionic - aproape ca nu se deosebeste de celulele trofoblastice. Motiv pentru care, cu aproape un secol in urma, Dr. Beard spunea ca ele sunt una si aceiasi celula.
In legatura cu acest fapt, se stie ca trofoblastele produc un hormon distinct, care poate fi evidentiat in urina. Acest hormon este cunoscut sub numele de hormonul corionic gonadotrofic (CGH). Daca cancerul este trofoblast, atunci ne putem astepta ca si celulele canceroase sa secrete acest hormon. Si intr-adevar ele fac acest lucru. Este adevarat ca nu se cunoaste alta celula, care sa produca CGH. In acest caz, daca se detecteaza CGH in urina, acesta indica prezenta unui trofoblast normal de sarcina sau … ceva anormal, respectiv cancer malign. Daca pacientul este o femeie, ea este insarcinata sau are cancer. Daca este barbat, cancerul este singura explicatie.
Semnificatia acestui fapt este imensa. Un simplu test de urina, similar testului bine cunoscut pentru sarcina, care se face pe iepure, poate pune in evidenta prezenta unui cancer cu mult timp inainte de a se manifesta clinic ca boala, si arunca serioase indoieli asupra ratiunii, care sta in spatele biopsiei chirurgicale. Multi medici sunt convinsi ca orice incizie intr-o tumora maligna, chiar si pentru o biopsie, creste probabilitatea ca tumora sa se extinda. In orice caz, se pune intrebarea daca aceste proceduri sunt necesare, atata timp cat testarea CGH in urina ne sta la dispozitie.
In anii 1960 si 1970, Dr. Manuel Navaro, Professor de Medicine si Chirurgie la Universitatea Santo Tomas in Manilla, oferea acest test medicilor americani, si raporta o exactitate a diagnosticului de 95% pentru ambele categorii de pacienti, cu cancer si fara cancer. Aproape toate asa numitele erori, indicau activitate canceroasa la pacienti aparent sanatosi. Insa un mare procent dintre acestia, au dezvoltat mai tarziu un cancer clinic manifest, lucru care sugereaza ca testul CGH a fost corect pana la urma. Medicii care aveau experienta cu acest test, nu spuneau niciodata ca ar fi o eroare, atunci cand testul indica prezenta trofoblastului.
Sa ne intoarcem acum la intrebarea legata de mecanismul de aparare. Inainte de putea spera in invingerea cancerului, trebuie sa intelegem mai intai cum natura invinge cancerul, si cum natura protejeaza organismul si controleaza cresterea celulelor trofoblastice. sa-ar putea presupune ca aceasta intrebare preocupa astazi in mod prioritar cercetarea in domeniul cancerului. Din pacate nu este asa. Cele mai multe proiecte de cercetare se preocupa cu medicatii exotice si toxice, sau cu masini ce produc radiatii letale pentru anumite parti ale corpului nostru. In natura nu exista nici mijloc analog acestora, si ne miram ca progresul in acest domeniu este dezamagitor. Insa de curand, un mic grup de cercetatori au inceput sa priveasca inapoi la natura, si daca vor insista in aceasta directie, poate vor avea succes. Cea mai promitatoare dintre toate lucrarile este cea legata de studiul mecanismelor de aparare naturala ale organismului (imunitate).
Toate animalele contin miliarde de celule albe in sange. Ele sunt de diferite tipuri, cum sunt limfocitele, monocite, etc., insa toate au aceiasi functie, sa atace si sa distruga orice este strain si periculos pentru organism. Persoanele cu un deficit de globule albe sunt predispuse la infectii de tot felul, si chiar pot muri in anumite conditii, de la o simpla taietura infectata sau o raceala obisnuita.
Daca celulele albe au aceasta functie de a ataca orice corp strain, pare logic ca ele sa atace si celulele canceroase. Un jurnal medical scria referitor la acest subiect:
“O insusire de baza a organismului nostru este abilitatea de a distinge intre o substanta proprie si una straina. Cu alte cuvinte noi putem recunoaste (biologic) un material strain, care ar patrunde in organismul nostru. Aceasta insusire ne ajuta sa luptam impotriva infectiilor si sa devenim rezistenti la o infectie viitoare. Transplantul de organ nu este numai un simplu act de maiestrie chirurgicala. In momentul in care sistemul de aparare al organismului – aparatul imunitar – este alarmat, bacterii, virusuri si organe transplantate sunt considerate invadatori straini si sunt respinse. Tot ce au reusit imunologii sa stabileasca intr-un lung timp, este ca, celulele canceroase, cu toate ca sunt fara indoiala straine, reusesc sa scape de filtrul letal al aparatului imunitar. Intrebarea cruciala este, cum?”
In acest articol, de altfel excelent, gasim una dintre cele mai false premize, care afecteaza aproape toata cercetarea cancerului de astazi: premiza, ca celulele canceroase sunt straine pentru organism. Cand dimpotriva, ele sunt o parte a ciclului vietii (sarcina si vindecare). Din acest motiv, natura le-a utilat in mod consecvent, cu mijloace eficiente de evitare a globulelor albe.
Una din caracteristicile trofoblastului este prezenta unei pelicule proteice, care il acopera la suprafata si care poarta o incarcatura electrica negativa. In termeni de specialitate se numeste manta pericelulara de sialomucina. Globulele albe sunt deasemenea incarcate electrostatic negativ. Si atata timp cat polaritatile identice se resping, trofoblastul este foarte bine protejat. Factorul protector nu este altceva decat un camp electrostatic celular. Comentand semnificatia acestui fapt, Dr. carebs scria:
“Trei sferturi de secol imunologia clasica, nu a facut altceva, decat sa ciocaneasca cu capul intr-un zid de piatra, intr-o cautare sterila dupa “antigene canceroase”, producerea de anticorpi contra cancerului, etc., etc. Cancerul sau trofoblastul este neantigenic, din cauza mantalei pericelulare de sialomucina…”
Felul cum natura rezolva aceasta problema, a fost scos in evidenta de Profesorul Beard in 1905. Exista zece sau mai multe enzime pancreatice, dintre care tripsina si chemotripsina au o importanta speciala in distrugerea trofoblastului. Aceste enzime exista in forma lor inactiva (ca zimogene) in glanda pancreatica. Numai cand ajung in intestinul subtire sunt convertite in forma lor activa. Cand sunt absorbite in curentul sanguin, si ajung in contact cu trofoblastul, ele digera mantaua proteica incarcata negativ. Acum cancerul este expus atacului leucocitelor si moare. Fireste mecanismul de operare este mai complex decat arata aceasta descriere simplificata, si sunt multe lucruri care mai trebuiesc clarificate. De exemplu, cercetatorii nu au inca un raspuns la intrebarea, cum reuseste trofoblastul de sarcina sa se protejeze de chemotripsina in faza incipienta a graviditatii. Se pare ca el este protejat de o serie de factori blocanti, de care trofoblastul dinafara sarcinii nu se bucura.
In cele mai multe discutii pe aceasta tema, sa-a afirmat ca limfocitele ar fi cele mai active dintre toate globulele albe. Insa exista si alte opinii. Intr-un studiu se raporteaza ca agresorul real ar fi monocitul. Cu toate ca monocitele nu reprezinta decat doua sau trei procente din totalul leucocitelor, ele sunt mult mai distructive pentru tesutul canceros decat limfocitele, care sunt mai numeroase.
La scurt timp dupa lansarea teoriei lui Beard, medicii au inceput sa experimenteze cu enzimele pancreatice in tratarea cancerului, si rapoarte favorabile au inceput sa apara in jurnalele medicale ale timpului. In 1906, Fredericca Wiggins, MD, descrie succesul sau in cazul unui cancer de limba, si isi exprima speranta “ca discutiile si experimentele clinice cu Tripsina si Amilopsin vor demonstra intr-un timp rezonabil, daca avem la dispozitie un remediu sigur si eficient pentru tratamentul bolilor maligne”.
Intre noiembrie 1906 si ianuarie 1907, jurnalele medicale publicau acest articol, plus trei rapoarte aditionale despre tratarea cu succes a cancerului cu ajutorul enzimelor pancreatice.
Incepand din 1972, a aparut o euforie publicitara legata de “promitatorul” experiment cu BCG (vaccin antituberculos cu Bacil Calmette Guerin). Teoria care sta la baza, este ca BCG – care este un bacil tuberculos atenuat nepericulos pentru pacient – stimuleaza productia de globule albe a organismului, ca parte a mecanismului natural de aparare. Cand vaccinul intra in curentul sanguin, organismul nu stie ca bacilul este atenuat, si produce globule albe pentru a respinge invadatorul. Si ele raman ca o bariera impotriva oricarui bacil real care ar putea apare in viitor. Aceste celule nu numai ca actioneaza ca o bariera viitoare impotriva bacilului tuberculos (TB), dar se presupune, cel putin teoretic, ca ar fi eficiente si impotriva celulelor canceroase. Si exista rapoarte precaute despre progrese in aceasta directie. Dupa cum vom vedea insa, prezenta celulelor albe reprezinta numai o parte a solutiei in problema cancerului. Fara luarea in considerare a factorilor pancreatici si nutritionali, un progres real pe aceasta linie nu este probabil.
Multe rapoarte despre succesul cu BCG, se datoresc dupa cat se pare, mai mult factorilor nutritionali. Un asemenea raport descrie tratamentul pentru cancer administrat de Dr. Virginia Livingston. Pacientul, care era tot un medic, a decis pe baza propriei sale experiente, si a faptului ca terapia conventionala a cancerului nu da rezultate multumitoare, sa incerce terapia cu BCG. El sa-a adresat Dr. Livingston, care pe vremea aceea era printre putinii medici, care foloseau aceasta terapie. Articolul explica mai departe terapia:
“Dr. Wheeler (pacientul) a fost injectat cu BCG si a fost pus pe o dieta cu colesterol redus si i sa-au dat antibiotice. Dieta, spunea el, a eliminat zaharul rafinat, carnea de pasare si ouale, si a introdus cruditati vegetale, mult peste si suplinitori cu multivitamine. In doua luni tumora sa-a redus, spunea Dr. Wheeler, iar rezultatele de laborator aratau o remisiune a celulelor canceroase, aceasta fiind o reintoarcere la starea de sanatate, adica la prezenta de tesuturi noi, sanatoase.”
Hai sa analizam. Dieta data Dr. Wheeler consta din hrana, care nu consuma enzime pancreatice pentru digerarea ei. Aceasta dieta este similara cu dieta prescrisa de doctorii care folosesc Vitamina B17, pentru ca aceasta dieta menajeaza aproape toate enzimele pancreatice, care pot fi mai apoi absorbite in sange si folosite impotriva celulelor canceroase. Dr. Wheeler a primit si suplinitori cu multivitamine. Este foarte posibil, ca acesti doi factori sa fi fost la fel de importanti, daca nu chiar mai importanti decat administrarea de BCG.
Intorcandu-ne la enzimele pancreatice, am gasit ca celulele trofoblastice in embrionul normal, continua sa creasca si sa se inmulteasca pana in saptamana a opta. Apoi deodata, fara un motiv aparent, cresterea lor este stopata si apoi sunt distruse. Dr. Beard avea o explicatie generala pentru acest fenomen inca inainte de 1905. Cercetarile recente au dat un raspuns clar. In saptamana a opta incepe sa functioneze pancreasul fetal.
Este semnificativ, ca portiunea intestinului subtire numita duoden, locul unde se deschide canalul pancreatic, este unul dintre putinele locuri din organismul uman, unde nu se gaseste cancer. Pancreasul insusi se poate adesea maligniza primar, insa acest lucru se intimpla pentru ca enzimele pancreatice nu sunt activate pana nu parasesc pancreasul si intra in intestin sau in curentul sanguin. Intestinul subtire este in acest fel inundat practic cu enzime, in timp ce pancreasul insusi primeste foarte putine. Asa cum un clinician observa: “Una dintre observatiile legate de patologia bolilor maligne, este absenta aproape completa a cancerului de duoden, si cresterea frecventei cancerului de tract digestiv direct proportional cu departarea de acest segment al intestinului subtire, care este duodenul.”
Deasemenea este de notat ca diabeticii – cei care sufera de o insuficienta pancreatica – sunt de trei ori mai susceptibili de a contracta un cancer decat nediabeticii.
Toate aceste observatii adunate de cercetatori de-a lungul anilor nu pot fi explicate decat in lumina tezei trofoblastice a cancerului. Aceasta teza, cum afirma Dr. carebs, “nu este o dogma inflexibila sustinuta de adeptii ei, ci este singura explicatie care se impaca cu toate observatiile pertinente despre cancer”.
La aceasta Dr. Stewart M. Jones adauga: “Aceasta teorie este cea mai veche, cea mai puternica si plauzibila teorie despre cancer existenta la ora actuala. Ea a rezistat testului a saptezeci de ani de confruntari cu noile informatii despre cancer, fara sa poata fi contrazisa de nici una din noile descoperiri…Voluminoasa si heterogena stiinta a cancerului este coerenta numai in lumina acestei teorii.”
Este nedrept sa o numim teorie. Vine un timp, cand trebuie sa admitem ca adevarul este adevar, si ca, cautarea sa-a terminat. Acest lucru sa-a intamplat pe 15 octombrie 1995, in paginile unui jurnal medical renumit (Cancer), la 93 de ani dupa ce Profesorul Beard a publicat aceasta teorie si 43 de ani dupa ce Dr. carebs a strigat-o de pe acoperisurile caselor. A fost raportul unui studiu facut la Allegheny Medical College in Pittsburgh de doctorii Acevedo, Tong, and Hartsocca. Studiul referitor la caracteristicile genetice ale gonadotrofinei corionice umane, confirma ca celula canceroasa si trofoblastul este una si aceiasi. Raportul concluzioneaza: “Dupa 93 de ani, sa-a dovedit ca Beard a fost conceptual corect.”
Dezbaterea totusi va continua. Pentru multi cautarea este mai excitanta (si mai profitabila) decat descoperirea. Ei vor continua sa-si umple mintile si laboratoarele cu teorii si proiecte fara perspectiva, atata timp cat se vor pune bani la dispozitie.
Insa adevarul este inspaimantator si simplu in acelasi timp. In timp ce multi cercetatori lucreaza pornind de la premiza ca, cancerul este un corp strain pentru organism si parte a procesului de distrugere si moarte, el este de fapt o parte esentiala a ciclului vietii, o expresie a asaltului vietii si vindecarii.
In 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scotia, scrie un articol publicat in jurnalul medical Lancet, in care declara, ca intre celulele canceroase si anumite celule preembrionare, caracteristice fazei initiale a graviditatii, nu exista nici o diferenta. In termeni de specialitate, aceste celule normale se numesc trofoblaste. Cercetari ulterioare ale Profesorului Beard la-au condus sa concluzioneze ca, cancerul si trofoblastul sunt de fapt unul si acelasi lucru. Teoria sa este cunoscuta din aceasta cauza, ca teza trofoblastica a cancerului.
Trofoblastul manifesta in cadrul graviditatii toate caracteristicile clasice ale cancerului. El prolifereaza si se multiplica cu mare rapiditate, invadand peretele uterin pentru a pregati locul unde embrionul se va cuibari, pentru a fi protejat si hranit.
Trofoblastul este rezultatul unei reactii in lant, care are ca punct de plecare o alta celula, numita celula diploida omnipotenta. Pentru scopurile noastre o vom numi “celula primordiala” ("total-life" cell), pentru ca are toate informatiile necesare formarii unui organism complet, si are capacitatea de a evolua in orice directie, generand organe sau tesuturi sau chiar un embrion complet.
Circa 80% din aceste celule omnipotente sunt localizate in ovare si testicole, servind ca rezervor genetic pentru procreere.
Restul de 20% sunt raspandite in alte locuri din organism, pentru scopuri inca incomplet intelese, dar cu o posibila implicare in procese regenerative sau reparative ale unor tesuturi imbatranite sau traumatizate.
Hormonul estrogen este foarte cunoscut pentru insusirea sa de a produce modificari in tesuturile vii. Cu toate ca in general este cunoscut ca un hormon feminin, el se gaseste la ambele sexe, implicat in multe functii vitale. Oricand tesuturilr sunt lezate in urma unei traume fizice, printr-o substanta chimica sau boala, estrogenul si alti hormoni steroizi apar in concentratii mari, servind dupa cat se pare ca stimulatori sau catalizatori in cresterea celulara si repararea tesuturilor.
Astazi este cunoscut ca celulele omnipotente incep sa produca trofoblaste, cand vin in contact cu acesti hormoni steroizi, ce actioneaza ca un “stimul organizatoric”. Cand acest lucru se intampla cu celulele omnipotente din oul fecundat, rezulta in final placenta si cordonul ombilical, mijloace necesare pentru hranirea embrionului. Cand aceste celule apar inafara activitatii sexuale, ca parte in cadrul unui proces general de reparare, rezultatul este cancer. Mai exact spus, rezultatul este cancer, atunci cand procesul de reparare nu se incheie dupa ce misiunea a fost de fapt indeplinita.
Hardin B. Jones, Ph.de., se refera la acest fenomen in revelatoarea sa lucrare “Un raport despre cancer”:
“O a doua consideratie importanta despre cancer este ca toate cazurile de cancer sunt asociate cu o sansa de supravietuire, care nu scade cu durata cancerului. Acest lucru implica cu putere existenta unor factori fiziologici naturali ce ingradesc progresul bolii, si ca motivul dezvoltarii rapide a cancerului in stadiile finale, lucru care se observa de obicei, se datoreste disparitiei acestei influente ingraditoare naturale.”
Vom vedea imediat de ce aceasta influenta naturala limitatoare poate dispare in cadrul procesului reparator, dar acum, cu riscul unei suprasimplificari a acestui proces, vom spune ca, cancerul este rezultatul unei suprareparari (supravindecare, engl. over-healing).
In general se spune ca fumatul, sau expunerea excesiva la soare, sau alte substante chimice nocive, ar fi cauzele cancerului. Insa de fapt se poate spune ca orice cauzeaza lezarea tesuturilor organismului poate conduce la aparitia cancerului, daca procesele reparatorii ale organismului nu functioneaza corect, dupa cum vom vedea mai departe.
Dr. Stewart M. Jones din Palo Alto, California, descrie acest proces in felul urmator:
“Oricand apare o celula trofoblastica in organism inafara situatiei de graviditate, rezultatul poate fi cancer, in cazul in care factorii naturali inhibitori care insotesc sarcina fiziologica lipsesc. In lipsa acestui control natural, trofoblastul prolifereaza, invadeaza, se extinde si metastazeaza. Cand se intampla acest lucru, el este initiat de o substanta organizatoare, de obicei estrogenul, a carei prezenta promoveaza mai departe activitatea trofoblastului. Acesta este inceputul cancerului.”
Daca este adevarat, ca trofoblastul intra intr-o reactie in lant in prezenta estrogenului sau a altor hormoni steroizi, atunci inseamna ca o expunere masiva si nenaturala la aceste substante, poate fi un factor care favorizeaza aparitia cancerului. Si intr-adevar, acest lucru sa-a dovedit a fi adevarat. Folosirea Dietilstilbestrolului ca agent de ingrasare pentru vaci a fost oprita in 1972, pentru ca sa-a dovedit ca acest compus estrogenic sintetic, care aparea in carne de vaca oferita pentru consum, a cauzat cancer de stomac la sobolanii de experienta.
sa-a raportat deasemenea, ca femeile care folosesc pilule contraceptive - in special cele care contin estrogen – prezinta nu numai modificari ireversibile ale sanilor, dar sunt si de trei ori mai predispuse la cancer decat femeile care nu folosesc aceste pilule. Acest fapt a fost subliniat de Dr. Otto Sartorius, Director al Cancer Control Clinic la Santa Barbara General Hospital in California, care apoi a adugat: “Estrogenul este substratul nutritiv pe care creste cancerul. Pentru a produce cancer la animale mici, introduce-ti o baza estrogenica.”
Acest lucru poate produce confuzie, pentru ca ocazional, unele cancere par sa raspunda la terapia hormonala, cu administrare de estrogen sau testosteron. Insa singurele cazuri in care acest fel de terapie a fost rasplatita cu rezultate favorabile, sunt cele cu cancer de glande sexuale sau organe ce sunt influentate puternic de hormoni sexuali, cum sunt sanii sau prostata. La femei bolnave se dau hormoni masculini, iar la barbati se dau hormoni feminini. Efectul aparent favorabil se explica prin contracararea sau neutralizarea completa cu ajutorul hormonilor externi a hormonilor interni (castrare hormonala). Daca cancerul da inapoi, este pentru ca glanda sexuala a dat inapoi.
Efectele colaterale ale acestui fel de terapie sunt tulburarile de sexualitate ale pacientilor. Deasemenea rezultatele pozitive care apar, daca apar, sunt in general descrise de medici ca paliative, ceea ce inseamna ca, cancerul nu este vindecat, ci doar temporar retardat sau intarziat. Insa cel mai grav aspect al acestei terapii, in special pentru barbatii care primesc estrogeni, este ca prezenta unor nivele ridicate de steroizi in tot organismul, poate fi un factor de producere a unui nou tesut canceros, altul decat cel localizat primar.
Cand cancerul incepe sa se formeze, organismul incearca sa-la sigileze si sa-la inconjoare cu celule similare locului unde a aparut. O umflatura sau aglutinare este rezultatul initial. Dr. Jones continua: “Pentru a contracara efectul estrogenic asupra trofoblastului, organismul inunda zona in care se afla trofoblastul cu o mare de Beta-glucuronidaza (BG) care inactiveaza tot estrogenii prin contact. In acelasi timp celulele tesutului afectat incep sa invadeze zona din jurul trofoblastului intr-un efort defensiv multiplu de izolare locala. De obicei efortul organismului de a impiedica nidarea trofoblastului este incununata de succes, trofoblastul moare, si un polip benign sau o tumoreta benigna ramane ca monument al victoriei organismului impotriva cancerului.”
Examinate microscopic, multe tumori seamana cu un amestec de trofoblaste si celule tisulare inconjuratoare, un fapt care i-a determinat pe unii cercetatori sa traga concluzia prematura, ca ar exista mai multe tipuri de cancer. Insa stadiul in care tumorile incep sa se diferentieze, este un stadiu in care ele sunt inca benigne, iar in acest stadiu ele contin numai celule necanceroase.
Cu cat creste malignitatea, tot mai multe dintre aceste tumori incep sa se asemene intre ele, si tot mai multe incep in mod clar sa ia aspectul clasic caracteristic al trofoblastului de sarcina. Si cel mai malign dintre toate cancerele - epiteliomul corionic - aproape ca nu se deosebeste de celulele trofoblastice. Motiv pentru care, cu aproape un secol in urma, Dr. Beard spunea ca ele sunt una si aceiasi celula.
In legatura cu acest fapt, se stie ca trofoblastele produc un hormon distinct, care poate fi evidentiat in urina. Acest hormon este cunoscut sub numele de hormonul corionic gonadotrofic (CGH). Daca cancerul este trofoblast, atunci ne putem astepta ca si celulele canceroase sa secrete acest hormon. Si intr-adevar ele fac acest lucru. Este adevarat ca nu se cunoaste alta celula, care sa produca CGH. In acest caz, daca se detecteaza CGH in urina, acesta indica prezenta unui trofoblast normal de sarcina sau … ceva anormal, respectiv cancer malign. Daca pacientul este o femeie, ea este insarcinata sau are cancer. Daca este barbat, cancerul este singura explicatie.
Semnificatia acestui fapt este imensa. Un simplu test de urina, similar testului bine cunoscut pentru sarcina, care se face pe iepure, poate pune in evidenta prezenta unui cancer cu mult timp inainte de a se manifesta clinic ca boala, si arunca serioase indoieli asupra ratiunii, care sta in spatele biopsiei chirurgicale. Multi medici sunt convinsi ca orice incizie intr-o tumora maligna, chiar si pentru o biopsie, creste probabilitatea ca tumora sa se extinda. In orice caz, se pune intrebarea daca aceste proceduri sunt necesare, atata timp cat testarea CGH in urina ne sta la dispozitie.
In anii 1960 si 1970, Dr. Manuel Navaro, Professor de Medicine si Chirurgie la Universitatea Santo Tomas in Manilla, oferea acest test medicilor americani, si raporta o exactitate a diagnosticului de 95% pentru ambele categorii de pacienti, cu cancer si fara cancer. Aproape toate asa numitele erori, indicau activitate canceroasa la pacienti aparent sanatosi. Insa un mare procent dintre acestia, au dezvoltat mai tarziu un cancer clinic manifest, lucru care sugereaza ca testul CGH a fost corect pana la urma. Medicii care aveau experienta cu acest test, nu spuneau niciodata ca ar fi o eroare, atunci cand testul indica prezenta trofoblastului.
Sa ne intoarcem acum la intrebarea legata de mecanismul de aparare. Inainte de putea spera in invingerea cancerului, trebuie sa intelegem mai intai cum natura invinge cancerul, si cum natura protejeaza organismul si controleaza cresterea celulelor trofoblastice. sa-ar putea presupune ca aceasta intrebare preocupa astazi in mod prioritar cercetarea in domeniul cancerului. Din pacate nu este asa. Cele mai multe proiecte de cercetare se preocupa cu medicatii exotice si toxice, sau cu masini ce produc radiatii letale pentru anumite parti ale corpului nostru. In natura nu exista nici mijloc analog acestora, si ne miram ca progresul in acest domeniu este dezamagitor. Insa de curand, un mic grup de cercetatori au inceput sa priveasca inapoi la natura, si daca vor insista in aceasta directie, poate vor avea succes. Cea mai promitatoare dintre toate lucrarile este cea legata de studiul mecanismelor de aparare naturala ale organismului (imunitate).
Toate animalele contin miliarde de celule albe in sange. Ele sunt de diferite tipuri, cum sunt limfocitele, monocite, etc., insa toate au aceiasi functie, sa atace si sa distruga orice este strain si periculos pentru organism. Persoanele cu un deficit de globule albe sunt predispuse la infectii de tot felul, si chiar pot muri in anumite conditii, de la o simpla taietura infectata sau o raceala obisnuita.
Daca celulele albe au aceasta functie de a ataca orice corp strain, pare logic ca ele sa atace si celulele canceroase. Un jurnal medical scria referitor la acest subiect:
“O insusire de baza a organismului nostru este abilitatea de a distinge intre o substanta proprie si una straina. Cu alte cuvinte noi putem recunoaste (biologic) un material strain, care ar patrunde in organismul nostru. Aceasta insusire ne ajuta sa luptam impotriva infectiilor si sa devenim rezistenti la o infectie viitoare. Transplantul de organ nu este numai un simplu act de maiestrie chirurgicala. In momentul in care sistemul de aparare al organismului – aparatul imunitar – este alarmat, bacterii, virusuri si organe transplantate sunt considerate invadatori straini si sunt respinse. Tot ce au reusit imunologii sa stabileasca intr-un lung timp, este ca, celulele canceroase, cu toate ca sunt fara indoiala straine, reusesc sa scape de filtrul letal al aparatului imunitar. Intrebarea cruciala este, cum?”
In acest articol, de altfel excelent, gasim una dintre cele mai false premize, care afecteaza aproape toata cercetarea cancerului de astazi: premiza, ca celulele canceroase sunt straine pentru organism. Cand dimpotriva, ele sunt o parte a ciclului vietii (sarcina si vindecare). Din acest motiv, natura le-a utilat in mod consecvent, cu mijloace eficiente de evitare a globulelor albe.
Una din caracteristicile trofoblastului este prezenta unei pelicule proteice, care il acopera la suprafata si care poarta o incarcatura electrica negativa. In termeni de specialitate se numeste manta pericelulara de sialomucina. Globulele albe sunt deasemenea incarcate electrostatic negativ. Si atata timp cat polaritatile identice se resping, trofoblastul este foarte bine protejat. Factorul protector nu este altceva decat un camp electrostatic celular. Comentand semnificatia acestui fapt, Dr. carebs scria:
“Trei sferturi de secol imunologia clasica, nu a facut altceva, decat sa ciocaneasca cu capul intr-un zid de piatra, intr-o cautare sterila dupa “antigene canceroase”, producerea de anticorpi contra cancerului, etc., etc. Cancerul sau trofoblastul este neantigenic, din cauza mantalei pericelulare de sialomucina…”
Felul cum natura rezolva aceasta problema, a fost scos in evidenta de Profesorul Beard in 1905. Exista zece sau mai multe enzime pancreatice, dintre care tripsina si chemotripsina au o importanta speciala in distrugerea trofoblastului. Aceste enzime exista in forma lor inactiva (ca zimogene) in glanda pancreatica. Numai cand ajung in intestinul subtire sunt convertite in forma lor activa. Cand sunt absorbite in curentul sanguin, si ajung in contact cu trofoblastul, ele digera mantaua proteica incarcata negativ. Acum cancerul este expus atacului leucocitelor si moare. Fireste mecanismul de operare este mai complex decat arata aceasta descriere simplificata, si sunt multe lucruri care mai trebuiesc clarificate. De exemplu, cercetatorii nu au inca un raspuns la intrebarea, cum reuseste trofoblastul de sarcina sa se protejeze de chemotripsina in faza incipienta a graviditatii. Se pare ca el este protejat de o serie de factori blocanti, de care trofoblastul dinafara sarcinii nu se bucura.
In cele mai multe discutii pe aceasta tema, sa-a afirmat ca limfocitele ar fi cele mai active dintre toate globulele albe. Insa exista si alte opinii. Intr-un studiu se raporteaza ca agresorul real ar fi monocitul. Cu toate ca monocitele nu reprezinta decat doua sau trei procente din totalul leucocitelor, ele sunt mult mai distructive pentru tesutul canceros decat limfocitele, care sunt mai numeroase.
La scurt timp dupa lansarea teoriei lui Beard, medicii au inceput sa experimenteze cu enzimele pancreatice in tratarea cancerului, si rapoarte favorabile au inceput sa apara in jurnalele medicale ale timpului. In 1906, Fredericca Wiggins, MD, descrie succesul sau in cazul unui cancer de limba, si isi exprima speranta “ca discutiile si experimentele clinice cu Tripsina si Amilopsin vor demonstra intr-un timp rezonabil, daca avem la dispozitie un remediu sigur si eficient pentru tratamentul bolilor maligne”.
Intre noiembrie 1906 si ianuarie 1907, jurnalele medicale publicau acest articol, plus trei rapoarte aditionale despre tratarea cu succes a cancerului cu ajutorul enzimelor pancreatice.
Incepand din 1972, a aparut o euforie publicitara legata de “promitatorul” experiment cu BCG (vaccin antituberculos cu Bacil Calmette Guerin). Teoria care sta la baza, este ca BCG – care este un bacil tuberculos atenuat nepericulos pentru pacient – stimuleaza productia de globule albe a organismului, ca parte a mecanismului natural de aparare. Cand vaccinul intra in curentul sanguin, organismul nu stie ca bacilul este atenuat, si produce globule albe pentru a respinge invadatorul. Si ele raman ca o bariera impotriva oricarui bacil real care ar putea apare in viitor. Aceste celule nu numai ca actioneaza ca o bariera viitoare impotriva bacilului tuberculos (TB), dar se presupune, cel putin teoretic, ca ar fi eficiente si impotriva celulelor canceroase. Si exista rapoarte precaute despre progrese in aceasta directie. Dupa cum vom vedea insa, prezenta celulelor albe reprezinta numai o parte a solutiei in problema cancerului. Fara luarea in considerare a factorilor pancreatici si nutritionali, un progres real pe aceasta linie nu este probabil.
Multe rapoarte despre succesul cu BCG, se datoresc dupa cat se pare, mai mult factorilor nutritionali. Un asemenea raport descrie tratamentul pentru cancer administrat de Dr. Virginia Livingston. Pacientul, care era tot un medic, a decis pe baza propriei sale experiente, si a faptului ca terapia conventionala a cancerului nu da rezultate multumitoare, sa incerce terapia cu BCG. El sa-a adresat Dr. Livingston, care pe vremea aceea era printre putinii medici, care foloseau aceasta terapie. Articolul explica mai departe terapia:
“Dr. Wheeler (pacientul) a fost injectat cu BCG si a fost pus pe o dieta cu colesterol redus si i sa-au dat antibiotice. Dieta, spunea el, a eliminat zaharul rafinat, carnea de pasare si ouale, si a introdus cruditati vegetale, mult peste si suplinitori cu multivitamine. In doua luni tumora sa-a redus, spunea Dr. Wheeler, iar rezultatele de laborator aratau o remisiune a celulelor canceroase, aceasta fiind o reintoarcere la starea de sanatate, adica la prezenta de tesuturi noi, sanatoase.”
Hai sa analizam. Dieta data Dr. Wheeler consta din hrana, care nu consuma enzime pancreatice pentru digerarea ei. Aceasta dieta este similara cu dieta prescrisa de doctorii care folosesc Vitamina B17, pentru ca aceasta dieta menajeaza aproape toate enzimele pancreatice, care pot fi mai apoi absorbite in sange si folosite impotriva celulelor canceroase. Dr. Wheeler a primit si suplinitori cu multivitamine. Este foarte posibil, ca acesti doi factori sa fi fost la fel de importanti, daca nu chiar mai importanti decat administrarea de BCG.
Intorcandu-ne la enzimele pancreatice, am gasit ca celulele trofoblastice in embrionul normal, continua sa creasca si sa se inmulteasca pana in saptamana a opta. Apoi deodata, fara un motiv aparent, cresterea lor este stopata si apoi sunt distruse. Dr. Beard avea o explicatie generala pentru acest fenomen inca inainte de 1905. Cercetarile recente au dat un raspuns clar. In saptamana a opta incepe sa functioneze pancreasul fetal.
Este semnificativ, ca portiunea intestinului subtire numita duoden, locul unde se deschide canalul pancreatic, este unul dintre putinele locuri din organismul uman, unde nu se gaseste cancer. Pancreasul insusi se poate adesea maligniza primar, insa acest lucru se intimpla pentru ca enzimele pancreatice nu sunt activate pana nu parasesc pancreasul si intra in intestin sau in curentul sanguin. Intestinul subtire este in acest fel inundat practic cu enzime, in timp ce pancreasul insusi primeste foarte putine. Asa cum un clinician observa: “Una dintre observatiile legate de patologia bolilor maligne, este absenta aproape completa a cancerului de duoden, si cresterea frecventei cancerului de tract digestiv direct proportional cu departarea de acest segment al intestinului subtire, care este duodenul.”
Deasemenea este de notat ca diabeticii – cei care sufera de o insuficienta pancreatica – sunt de trei ori mai susceptibili de a contracta un cancer decat nediabeticii.
Toate aceste observatii adunate de cercetatori de-a lungul anilor nu pot fi explicate decat in lumina tezei trofoblastice a cancerului. Aceasta teza, cum afirma Dr. carebs, “nu este o dogma inflexibila sustinuta de adeptii ei, ci este singura explicatie care se impaca cu toate observatiile pertinente despre cancer”.
La aceasta Dr. Stewart M. Jones adauga: “Aceasta teorie este cea mai veche, cea mai puternica si plauzibila teorie despre cancer existenta la ora actuala. Ea a rezistat testului a saptezeci de ani de confruntari cu noile informatii despre cancer, fara sa poata fi contrazisa de nici una din noile descoperiri…Voluminoasa si heterogena stiinta a cancerului este coerenta numai in lumina acestei teorii.”
Este nedrept sa o numim teorie. Vine un timp, cand trebuie sa admitem ca adevarul este adevar, si ca, cautarea sa-a terminat. Acest lucru sa-a intamplat pe 15 octombrie 1995, in paginile unui jurnal medical renumit (Cancer), la 93 de ani dupa ce Profesorul Beard a publicat aceasta teorie si 43 de ani dupa ce Dr. carebs a strigat-o de pe acoperisurile caselor. A fost raportul unui studiu facut la Allegheny Medical College in Pittsburgh de doctorii Acevedo, Tong, and Hartsocca. Studiul referitor la caracteristicile genetice ale gonadotrofinei corionice umane, confirma ca celula canceroasa si trofoblastul este una si aceiasi. Raportul concluzioneaza: “Dupa 93 de ani, sa-a dovedit ca Beard a fost conceptual corect.”
Dezbaterea totusi va continua. Pentru multi cautarea este mai excitanta (si mai profitabila) decat descoperirea. Ei vor continua sa-si umple mintile si laboratoarele cu teorii si proiecte fara perspectiva, atata timp cat se vor pune bani la dispozitie.
Insa adevarul este inspaimantator si simplu in acelasi timp. In timp ce multi cercetatori lucreaza pornind de la premiza ca, cancerul este un corp strain pentru organism si parte a procesului de distrugere si moarte, el este de fapt o parte esentiala a ciclului vietii, o expresie a asaltului vietii si vindecarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu