Masajul- reflexologia iubirii |
Masajul mâinilor şi picioarelor
Acest tip de masaj poate dura până la 20 de minute şi implică din partea
celui masat o atitudine de relaxare şi de abandonare totală. Pentru
realizarea masajului se indică folosirea uleiurilor: jojoba pentru corp,
creme cu vitamina E sau aloe vera pentru faţă, uleiuri pe bază de
petrol pentru mâini şi picioare.
Mâinile se masează pe rând: mai întâi stânga şi apoi dreapta, înclusiv
încheieturile, palma, degetele, spaţiul dintre degete, totul. La fel şi
picioarele, inclusiv gleznele şi tendonul lui Ahile, deoarece în aceste
regiuni sunt situate punctele care stimulează organele aparatului
genito-urinar.
Pentru a obţine cele mai bune rezultate, masajul trebuie să fie profund
şi suficient de ferm, fără a produce durere. Masaţi timp de 5 minute sau
chiar mai mult fiecare mână şi fiecare picior.
Degetul mare... un organ sexual
Masajul degetului mare era realizat de curtezanele din China prin
stimulare orală. Ele îşi imaginau chiar că degetul mare este un organ
sexual. Senzaţiile pot fi resimţite în tot corpul, până în creştetul
capului, fiind extrem de plăcute.
Reflexologia afirmă că pe degetul mare sunt situate proiecţiile glandelor pineală şi pituitară.
-
Glanda pituitară armonizează dimensiunea fizică a răspunsului sexual.
-
Glanda pineală, componenta emoţională a actului erotic.
Proiecţia glandei pituitare este în mijlocul perniţei degetului mare,
iar proiecţia glandei pineale puţin mai sus şi la dreapta faţă de primul
punct. Aceste puncte vor fi masate prin uşoare mişcări circulare ale
degetului mare de la mână. Fiecare deget va fi masat timp de câteva
minute.
Masajul feţei
O tradiţie veche şi plină de semnificaţii este tradiţia spălării
picioarelor. Fiecare şi-ar dori să beneficieze de un masaj complet,
înainte de a face dragoste, dar aceasta necesită destul de mult timp ori
poate părea obositor. Spălatul picioarelor cere însă foarte puţin efort
şi este un gest complet prin sine însuşi. Implicaţiile psihologice ale
gestului sunt de respect şi umilinţă, iar cele fizice de relaxare şi
energizare.
Spălaţi-vă unul altuia picioarele în apă călduţă, apoi uscaţi-le şi
ungeţi-le cu uleiuri sau creme. Lăsaţi toate sentimentele frumoase pe
care le aveţi unul pentru celălalt să se exprime prin intermediul
mişcărilor mâinilor atunci când faceţi masajul.
Faţa, urechea şi organele sexuale sunt bogate în zone cu sensibilitate
erotică aparte. Masajul facial favorizează decongestionarea trăsăturilor
feţei. Acest masaj este profund benefic în cazul bărbaţilor cu probleme
de ejaculare precoce şi a femeilor care nu reuşesc să atingă orgasmul
în timpul actului amoros.
Masaţi obrajii, nasul şi fruntea cu mişcări ascendente (de la bărbie
spre frunte) ale degetelor sau palmei. Tâmplele vor fi masate prin
mişcări circulare, iar în final se va presa uşor fontanela (creştetul
capului), mişcare ce acţionează în acelaşi timp asupra feţei, capului şi
gâtului. Această zonă va fi masată însă cu foarte mare grijă. Aplicarea
pe faţă a unui prosop uscat încălzit este, de asemenea, un mod de a
relaxa muşchii mimicii.
Tipuri speciale de masaj
Vom descrie câteva tipuri de masaje care acţionează asupra unor puncte precise.
Vom descrie câteva tipuri de masaje care acţionează asupra unor puncte precise.
Acupresura unora dintre aceste puncte poate fi auto-administrată. Unele
zone sunt specifice numai femeilor, altele numai bărbaţilor, dar cele
mai multe sunt comune ambelor sexe.
Fiecare punct trebuie masat un timp suficient de lung pentru a obţine
rezultate. Decât un masaj integral făcut în grabă, mai bine optaţi
pentru o stimulare profundă doar a câtorva zone.
Braţele sunt prelungiri ale creierului. Prin intermediul lor puteţi
transmite iubire. Dacă această idee vi se pare abstractă, concentraţi-vă
să transmiteţi căldură prin intermediul atingerii.
Spatele sau picioarele sunt zonele ideale de unde puteţi începe.
Terminaţi cu punctul medulla oblongata (mai sus de ceafă). Acupresura
este un instrument puternic ce trebuie folosit cu atenţie. Zonele care
au fost lezate şi sunt în curs de vindecare, precum şi porţiunile pe
care se găsesc cicatrici, nu vor fi masate. De asemenea, acupresura nu
va fi aplicată femeilor însărcinate şi cardiacilor.
-
Medulla oblongata: presaţi scobitura aflată la baza craniului, imediat mai sus de ceafă, cu degetele mari sau prin mişcări de rotaţie ale degetelor mijlocii, pentru a energiza organismul, atât la femei cât şi la bărbaţi.
-
Tiroida: aplicaţi o presiune fermă cu degetul mare pe gât, pentru a spori răspunsul sexual în cazul femeii.
-
Masaţi cu mişcări uşoare încheieturile mâinilor pentru a potenţa răspunsul sexual masculin sau feminin.
-
Timusul: masaţi uşor zona timusului (regiunea pieptului, central) pentru a spori excitaţia în cazul femeii.
-
Presaţi cu vârfurile degetelor de la ambele mâini zona aflată în dreapta abdomenului, sub cutia toracică, în zona ficatului, pentru a îmbunătăţi funcţiile sexuale masculine.
-
Presaţi cu vârfurile degetelor de la ambele mâini zona plexului solar pentru a întârzia ejacularea în cazul bărbaţilor şi pentru a armoniza apetitul sexual feminin.
-
Presaţi cu vârfurile degetelor zona buricului pentru a restabili apetitul sexual diminuat în urma congestiei. Aplicaţi atât la femei, cât şi la bărbaţi.
-
Presaţi cu pumnii zonele aflate deasupra rinichilor, pe spate (între vertebrele toracice 11 şi 12), exact unde sunt localizate glandele suprarenale, pentru a îmbunătăţi vigoarea sexuală feminină şi reacţia emoţională masculină.
-
Presaţi cu degetele zona aflată sub buric, pentru a stimula în mod direct organele sexuale şi a spori energia atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.
-
Masaţi uşor zona aflată deasupra liniei de demarcaţie a părului pubian pentru a spori apetitul sexual feminin sau masculin.
-
Masaţi prin mişcări circulare ale degetului mare şi frecaţi uşor zona situată puţin sub linia de demarcaţie a părului pubian, acolo unde se unesc oasele pubiene, pentru a înlătura constipaţia în cazul bărbaţilor, pentru a spori sensibilitatea la nivelul testiculelor şi a îmbunătăţi apetitul sexual.
-
Presaţi cu palmele regiunea inghinală pentru a spori apetitul sexual, atât în cazul femeilor, cât şi, uneori, în cazul bărbaţilor.
-
Frecţionaţi cu mişcări circulare zona rinichilor şi apoi continuaţi cu mişcări ascendente de o parte şi de alta a şirei spinării, pentru a spori starea de destindere şi apetitul sexual, atât la femei cât şi la bărbaţi.
-
Presaţi cu degetele zona aflată chiar deasupra osului sacru (vertebra V lombară - unde se sfârşesc fesele), de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, pentru a stimula organele sexuale interne, masculine sau feminine.
-
Masaţi zona de demarcaţie dintre fese şi picioare, pentru a spori vitalitatea sexuală masculină şi feminină.
-
Masaţi uşor zona dintre fese care se află lângă capătul osului sacru (noada) pentru a spori vitalitatea sexuală atât la femei cât şi la bărbaţi.
-
Masajul prin mişcări circulare sau presarea zonei aflte la jumătatea distanţei dintre anus şi sex ce stimulează activitatea sexuală atât la bărbaţi cât şi la femei.
-
Presaţi ferm punctul aflat lângă fluierul piciorului, pe interior, la 7-8 cm mai sus de gleznă, pentru a spori excitaţia în cazul femeii.
-
Presiunea fermă, cu degetul mare a zonei din mijlocul călcâiului induce o stare de energizare globală, inclusiv un dinamism sexual sporit, atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor.
venus.org.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu