Locuri misterioase din Romania

Locuri misterioase din Romania

 0  9

 

Email7

Locuri misterioase din Romania

18 Martie, 20104,068 accesari

Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.
Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?
Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.
Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare , fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea – lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.
Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia“. O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.
Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca
Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.
Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…
Blestemul comorilor din Baragan
Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.
Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.
Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.
La fel de sinistru este – spun legendele – si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.
Fantomele de pe Dealul Luncanilor
Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde – conform povestilor – oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.
Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre
Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani nu doar pe prima pagina a cotidianelor romanesti, din pricina Mineriadei care a trecut pe aici, ci si in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii.. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…
Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…
Poeni, satul blestemat de lupi…
Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.
Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni.. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.
Balta Vrajitoarelor
Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.
Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata – indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

Civilizatia de sub Marea Neagra

Civilizatia de sub Marea Neagra

 0  50

 

Email1

Civilizatia de sub Marea Neagra

17 Noiembrie, 20105,998 accesari

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume ceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul
lac, transformându-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.
Forta apei a depasit de 200 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii. Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.
Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.
Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.
Padurea ingropata
La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in
numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.
“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.
Marea inundatie glaciara
Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.
Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.
Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub
fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri..
Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?
Tsunami pe Arges?
Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.
“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma
Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.
“Mai mult ca sigur ca in momentul in care Terra a atras Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.
In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.
Bizara fortificatie de lemn
Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.
Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.
“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele
marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”
Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui… Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit,
fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.
Si… surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite
de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.
“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa?
A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”
Copacii milenari
Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune:
“Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta. Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.
Dambovita.net

Cercurile din lanurile de grâu

În 1993 am călătorit în Anglia pentru a vedea cu ochii mei acest fenomen al cercurilor din lanurile de grâu, fenomen pe care l-am urmărit ani de zile de la distanţă. Este real? Dacă este adevărat atunci ce semnificaţie are? Dacă aceste cercuri nu au fost create de om atunci cine le-a creat? Chiar mai mult, de ce au fost create aceste cercuri în acest moment al istoriei? Ce se întâmplă de fapt? Întrebările mele ar putea continua pagini întregi.
Am dorit să simt şi să vad la faţa locului cum este să stau în mijlocul unuia dintre aceste cercuri. Oarecum am simţit că voi înţelege mai multe dacă voi fi acolo.
Am plecat în Anglia pentru a sta acolo timp de o lună. Era pentru prima oară când călcam pe pământul Angliei, şi eram emoţionat.
În prima săptămână, am ţinut un curs despre Floarea Vieţii. După aceea, am fost liber să-mi urmez ghidul interior şi să caut sursa acestui fenomen pe care englezii îl numesc "cercuri in lanul de grâu".
Trupul meu părea să ştie exact ce trebuia să facă, prin urmare i-am permis să ma ghideze. Am fost astfel "împins" către Stonehenge.
Acest loc este vechi de cinci mii de ani, dar energia, dacă o puteţi simţi, este încă perfect definită. Cercurile - inelele de energie - se pot distinge foarte clar. Erau ca nişte pereţi subţiri, circulari, de energie, poate chiar cupole, separate de un spaţiu mic până intr-un metru, concentrându-se în Stonehenge, dar extinzându-se cu mult dincolo de el. Eram foarte intrigat de acest fenomen.
Am simţit ceva foarte asemănător cândva într-un alt templu vechi, numit Sacsayhuaman în Peru. După spusele ghidului meu peruvian, aceste inele de energie au fost cele care au făcut pe incaşi să construiască Sacsayhuaman. Instinctiv am simţit că sunt la fel s-a întâmplat şi cu Stonehenge, au plasat acele stânci în aşa fel încât să se potrivească cercurilor de energie. Din punct de vedere fizic mi se părea atât de evident.
A doua zi, am vizitat Avebury, unde se afla unul dintre cele mai mari cercuri de piatră din Anglia. Nu am avut de ales. Energia m-a dus acolo, atrăgându-mi uşor inima spre acel loc.
În acea noapte, am dormit într-un vechi han englezesc de piatră, cu acoperiş de stuf, unde primul lucru pe care l-am facut a fost să beau bere şi să vorbesc cu prietenii.
Îmi amintesc atmosfera atât de plina de viaţă din jurul nostru. Am putut simţi legătura cu propriul meu câmp energetic, prima dată în Stonehenge, iar acum în Avebury. Oricare ar fi fost forma de comunicare care a avea loc în acolo, era la un nivel foarte ridicat. Am fost sigur la acel moment, că oricine ar fi creat acele cercuri în lanurile de grâu ştia că ma aflam acolo.
A doua zi dimineaţă, devreme, stăteam in camera mea şi meditam... stăteam pur şi simplu. Brusc, ca şi cum aş fi apăsat pe un întrerupător, am ieşit din meditaţie, şi m-am îmbrăcat rapid pentru a pleca la locul unde se aflau cercurile de piatră. S-a întâmplat totul foarte repede şi aveam sentimentul că trebuie să mă grabesc.
Mergând repede, am ajuns la Avebury. Dar când m-am apropiat, totul a încetinit în jurul meu, şi am simţit ca intru într-o stare diferită de conştiinţă.
Stăteam pur şi simplu lângă aceste pietre uriaşe, ca şi cum acestea ar fi fost fraţii şi surorile mele. Le simţeam atât de vii. Aerul nemişcat din acea dimineaţă era complet tăcut. Era răcoare şi puţină ceaţă. Stăteam acolo şi doar observam.
Din nou, corpul meu a simţit un ghiont, de acesta dată pentru a porni în partea dreapta, invers acelor de ceasornic în jurul acelui cerc de piatră.
M-am plimbat de la piatră la piatră, fiecare dintre ele având o altă "personalitate" energetică.
Dintr-o dată, a apărut o anumită piatră, aproape că am alergat spre ea, îmi era atât de familiară. M-am sprijinit cu spatele de acestă piatră, lasându-mă încet în jos pe suprafaţa ei dură şi rece. Având ochii închişi, instantaneu am intrat într-o meditaţie profundă. Nu a fost nimic planificat. Pur şi simplu s-a întâmplat.
Avebury a dispărut şi un spaţiu vast s-a deschis în faţa ochilor mei. În faţa mea, la doar câţiva metri distanţă se afla un bătrân cu o barbă lungă şi albă. Purta o mantie în purpuriu şi verde, având în mâna dreaptă un toiag lung. Acest om îmi era cumva foarte cunoscut.
Deşi era bâtrân, avea o privire tânără şi puternică. Era clar că era pe cale să-mi transmită ceva. Prin gând mi-a vorbit pe o voce joasă şi autoritară. N-am putut face nimic altceva decât să îl ascult.
Acest bătrân îmi vorbea într-o engleză foarte veche, cu un accent greu de înţeles. Am încercat să-i aduc la cunoştinţă problema mea, dar el vorbea întruna. Încet am început să îl înţeleg. Mi-a spus că numele lui era Merlin, încet spiritele noastre au început să se întrepătrundă. După care am înţeles în totalitate ceea ce îmi spunea.
Mi-a spus că el şi prietenii lui au fost cei care au făcut acele cercuri în lanurile de grâu. Prin "prieteni" el înţelegând maeştri spirituali. Aceşti maeştri reprezentând cel mai înalt nivel al conştiinţei umane.
Merlin, a mai spus că doar câteva dintre aceste cercuri au fost facute de extratereştri, foarte puţine la număr.
Apoi, el mi-a promis că a doua zi, va dovedi acest lucru pentru mine.  În ultimile sale cuvinte mi-a spus că dacă vreau să înţeleg rostul acestor cercuri din lanul de grâu, mai întâi trebuie să înţeleg istoria Angliei.
După care a dispărut.
În timp ce mă trezeam la realitate în locul unde mă aflam, m-am simţit precum aş fi fost stropit pe faţă cu apă rece. A fost şocant. Am fost într-o transă atât de adâncă încât uitasem complet că eram în Anglia. Într-o clipă, mi-am dat seama, că în curând ceva extraordinar avea să se întâmple, însă nu aveam nici o idee ce anume se va întâmla.
Încă ceva: puţin mai târziu în acea zi am aflat că piatra lângă care am avut viziunea se numeşte "Piatra lui Merlin".

Explorarea trecutului
Cuvintele lui Merlin, încă sunându-mi în urechi, am început să explorez Avebury, descoperind multe alte aspecte ale acestui cerc de piatră puţin cunoscute în afara Angliei.
De exemplu, am aflat despre liniile "Mihail şi Maria" care  unesc nu numai locul cercurilor de piatră din Avebury şi Stonehenge, ci toate cercurile de piatră din Anglia.
Aceste două linii curbe, vii - una masculină şi una feminină - se întind de-a lungul insulei de la ţărm la ţărm, niciodată deviind mai mult de 165 de metri faţă de o linie dreaptă.
Oricât de improbabil ar părea, este un fapt. "Mihail" menţionat aici este Arhanghelul Mihail şi "Maria" este mama lui Isus.
Încet am devenit convins că aceste linii "Mihail şi Maria" sunt cele care trebuie studiate pentru a descoperi istoria secretă ce înconjoară aceste cercuri din lanul de grâu. Cel puţin, aceasta este ceea ce a început să devină clar pentru mine atunci când am intrat în aceste cercuri.
Şi am avut dreptate. Simplul fapt de a te afla în aceste cercuri provoca o modificare a stării de conştiinţă. Informaţiile au început să mă inunde.
La început, au fost 64 de cercuri de piatră aşezate de la un capăt la altul al Angliei, toate fiind în interiorul acestei linii "Mihail şi Maria". Druizii foloseau aceste cercuri pentru a menţine echilibrul Mamei Pământ şi al naturii. Multe părţi ale conştiinţei Mamei Pământ au ajutat druizii în crearea acestui echilibru perfect.
Celţii, precum şi mulţi înaintea lor, au trăit în acest echilibru cu natura creând ceremonii prin care au găsit ritmul necesar pentru a continua să trăiască în armonie cu toate ciclurile Pământului
La echinocţiul de primăvară, de exemplu, Celţii - cei pe care îi numim păgâni - aprindeau un foc imens în cel mai estic cerc de piatră exact în momentul rasăritului. Pe măsură ce răsăritul de soare se muta la urmatorul cerc de piatra, un nou foc era aprins. În acest fel focurile erau aprinse pe rând de-a lungul insulei, şi astfel  toţi locuitorii ţării ştiau că are loc ceremonia echinocţiului de primăvară.
Apoi, pe timpul acestei ceremonii care se cheamă Beltane, oamenii mergeau pe câmpurile unde îşi cultivau recoltele în anul respectiv, şi făceau dragoste pe pământ împărtăşind energia lor de procreare cu cea a Soarelui şi al Pământului, şi armonizându-se cu energia momentului. Aceasta era o ceremonie pe cât de frumoasă pe atât de simplă.
Este de asemenea interesant de observat în legătură cu cercurile din lanuri, că toate religiile păgâne erau bazate pe creşterea recoltelor  şi sincronizarea naturii cu acest proces creativ. Poate că acest lucru explică de ce culturile sunt folosite acum pentru a ni se face aceste transmiteri de informaţii. Cercurile încep să apară atunci când culturile încep să se coacă şi se sfârşesc cu ultima recoltă. Aceasta este cu siguranţă "hrană" pentru minte.

Începuturile Creştinismului în Marea Britanie
Merlin spusese că înţelegerea cercurilor implică înţelegerea "istoriei Angliei". Aşa cum vom vedea, o parte a acestei istorii are legătură cu întâmplări ce au avut loc în timpul vieţii lui Iisus precum şi după crucificarea lui. Vă voi reda povestea după cum am înţeles-o din ceea ce mi-a spus Merlin.
Când Iisus s-a născut, totul a început să se schimbe. Pe vremea când avea 12 ani, unchiul său bogat, Iosif din Arimateea, l-a dus în Anglia pe insula Avalon (acesta pe vremea aceea a fost o insulă, dar acum este zona din jurul Glastonbury). Mai târziu, Iisus a revenit încă o dată pe aceste meleaguri.
După moartea lui Iisus, druizii l-au rugat pe Iosif să se întoarcă încă o dată în acele locuri, ceea ce s-a întâmplat în anul 33 E.N.
Când Iosif a ajuns, conducatorul druizilor - Merlin ( acesta este un fel de titlu precum Dalai Lama, au existat mai mulţi Merlini), i-a dat cadou o bucată de pământ. Terenul se afla la poalele muntelui sacru al druizilor numit Tor, locul unde prima biserică creştină a fost construită. În prezent, este numit Abaţia Glastonbury, şi este cea mai mare biserică creştina din lume, chiar şi astăzi.
Călugării acestei abaţii au călătorit la Roma, unde au construit prima biserică, ceea ce acum este cunoscută sub numele de Vatican, pregătind calea  pentru primul Papă, Petru. Toate acestea s-au întâmplat cu binecuvântarea druizilor.
Şi astfel, începem să ne dăm seama că, fără ajutorul druizilor religia creştină cu siguranţă, nu ar fi supravieţuit, sau nici măcar nu ar fi început. De fapt, Merlin druid din timpul regelui Arthur, a fost cel care a ajutat armata regelui, armată care mai târziu a ajuns să fie numită Cavalerii Mesei Rotunde. In acele zile, scopul lor era de a proteja noii creştinii de păgâni, în timp ce se duceau la biserică.

Druizii îi protejeau pe Creştini
De ce? Pentru că, după spusele lui Merlin, Iisus aducea cu el o nouă viziune asupra lumii,care era următorul pas în evoluţia omenirii, şi au vrut să susţină această viziune.
Acum vom vedea încă o schimbare de la pagânism la creştinism. Cele 64 de cercuri de piatră de pe teritoriul Angliei, aşezate într-o linie aproape dreaptă, erau de o importanţă spirituală deosebită pentru păgâni. Creştinii împreună cu druizii, au fost cei care au demontat mare parte dintre aceste cercuri de piatră, folosindu-le apoi pentru construirea de biserici pentru această nouă religie.
Aceste cercuri de piatră nu au fost construite la întâmplare ci doar în locurile unde liniile de energie masculină şi feminină se încrucişau. Intersecţia acestor linii energetice era centrul acestor cercuri de piatră, şi avea importanţă deosebita în acele timpuri străvechi. Mai târziu, după ce aceste pietre au fost dărâmate, centrul acestor cercuri a devenit centrul altarului noilor biserici creştine.
Creştinii au crezut că făcând acest lucru, păgânii vor veni şi ei la aceste biserici, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat, dar a fost nevoie de foarte mult timp.
Acum, în loc de cercuri de piatră avem 64 de biserici creştine aşezate în line dreapta în Anglia, fiecare dedicată fie Arhanghelului Mihail fie Sfintei Fecioare Maria, fiinţele după care aceste linii energetice sunt denumite. (Nu este interesant faptul că nici una dintre aceste biserici nu a fost dedicată lui Iisus?)

Dovada
Când m-am dus la culcare în acea noapte după ce l-am văzut pe Merlin, m-am întrebat cum are de gând să-mi dovedească că el şi "prietenii" lui au facut acele cercuri în lanurile de grâu. Am adormit gândindu-mă la el.
În dimineaţa urmatoare, l-am sunat pe şeful bazei de date pentru cercurilor din lanurile de grâu din Anglia, pentru a lua legatura cu el şi pentru a vedea ce pot afla legat de acest fenomen. Încă nu intrasem fizic în vreunul dintre aceste cercuri.
Acest lucru s-a întâmlat în urma cu 8 ani, şi am uitat numele acelei organizaţii, care cred ca încă mai funcţionează şi azi. Când i-am sunat a raspuns o tânără femeie cu care am avut o discuţie îndelungată. La un moment dat m-a întrebat de unde o sun, i-am spus numele unui mic sat din apropiere de Avebury.
Ea a ezitat o secundă, apoi mi-a spus: "tocmai am primit un raport cu 30 de minute înainte cum ca un nou cerc a fost văzut într-un lan de grâu de-a lungul unei autostrăzi în apropiere de locul unde te afli. Nimeni nu a fost încă în acest cerc. Ai putea să mergi tu să investighezi la faţa locului şi apoi să ne suni?"
Mi-a indicat locul unde să merg, s-a dovedit a fi la o distanţă scurtă de locul unde dormisem cu o noapte înainte. Emoţionat de gândul că voi vedea pentru prima oară un astfel de cerc, am sărit în maşină şi am condus direct spre acel loc.
Pe măsură ce mă apropiam de acel cerc nu putem desluşi ce era de fapt. E destul de greu, atunci când vă aflaţi în ceva atât de mare să nu puteţi desluşi imaginea în ansamblu. Dar, dupa aproximativ 20 de minute de mers în înteriorul acelui cerc, mi-am dat seama de model.
Am rămas împietrit.
După aproape 20 de ani de studiu al geometriei sacre, ajunsesem la un desen care era primordial pentru înţelegerea felului în care lucrurile erau conectate împreună.Şi acest cerc în care mă aflam era exact acel desen.
Cuvintele lui Merlin răsunară în capul meu: "Îţi voi dovedi acest lucru."
Sentimentul din în inima mea, în timp ce mă plimbam în interiorul acelui cerc a fost uimitor. Chiar dacă nu voi mai înţelege vreodată alt cerc, îl înţelegeam pe acesta.
În acea noapte în timp ce meditam, Merlin mi-a apărut încă o dată. Mi-a spus că va mai face încă doua forme din desenele mele, pentru a-mi dovedi şi a fi absolut convins că ceea ce spune este adevărat.
În următoarele trei zile, el a făcut exact aşa cum spusese. Încă două din desenele mele - desene care fuseseră publicate în niciuna dintre cărţile mele sau cunoscute publicului - a apărut, exact aşa cum spusese.
Acum am simţit că înţeleg cine face acele cercuri: nivelurile mai înalte ale conştiinţei umane. Dar simţeam nevoia să înţeleg de ce. Eram sigur că Merlin îmi va spune.

Lumile Interioare şi exterioare
Am avut dreptate în privinţa lui Merlin. El a continuat să mă ghideze în  pelerinajul meu prin locurile sacre ale Angliei, găsind cerc după cerc. Aproape întotdeauna în cazul în care apărea un cerc într-un lan de grâu, un loc sacru era vizibil în apropiere. Chiar şi fără învăţătura lui Merlin, părea evident că lumea antică era cumva integrată în acest fenomen.
Într-o noapte, Merlin a apărut şi pur şi simplu mi-a explicat legătura dintre cercurile din lanurile de grâu şi Maeştri Ascensionţi. Această legătură, de asemenea a devenit evidentă, odată ce am auzit despre ea şi am aflat istoria.
Pe scurt, Merlin a spus că înainte de venirea lui Iisus, druizii şi lumea păgână credeau că Raiul este în interiorul Pământului. Era un mod de a înţelege lucrurile prin care tot ceea ce este sacru este în interiorul Mamei Pământ. Acesta este motivul pentru care pietrele erau atât de sacre, pentru că proveneau din pământ.
Druizii credeau că pietrele au suflet, că sunt vii. De asemenea ei credeau că anumite lacuri, fântâni, etc. erau sacre, şi reprezentau porţi spre interiorul Pământului, spre Raiul în sine. Aşadar rugăciunile erau îndreptate către "în jos" şi nu "în sus". Aceasta era o viziune asupra vieţii prin care se credea că toate lucrurile sunt vii, inclusiv Pământul. Pădurile erau pline de zâne şi de spirite ale naturii. Copacii înşişi erau spirite cu mari puteri.
Dar după venirea Papei toate aceste idei au fost interzise. A devenit ilegală închinarea la pietre, fântâni, copaci, la spiritele naturii, soare, lună, a fost interzis a considera aceste lucruri vii.
Acestă interdicţie creştină, a dus la conştiinţa modernă, conform căreia pământul este piatră şi nimic mai mult, fiind lipsit de viaţă.
Mai mult Papa a schimbat viziunea despre Rai astfel încât acesta a fost localizat printre stele!
Astfel,azi, când ne rugăm lui Dumnezeu, ne uităm la stele. Ne imaginăm raiul ca fiind un loc undeva în stele. Niciodată nu ne trece prin minte, că Raiul ar putea fi în interiorul Pământului. Acest punct de vedere este atât de vechi, încât aproape a fost uitat în totalitate.
Asadar Merlin mi-a spus că rostul acestor cercuri din lanurile de grâu este de a recombina ideea antică cum că Pamântul este viu cu lumea modernă care îl percepe ca pe un lucru lipsit de viaţă. Combinarea celor două concepţii, ar putea crea o conştiinţă care s-ar extinde în continuare către cer dar care ar avea respect faţă de sfinţenia Pământului.
Până nu vom considera Pământul ca fiind sacru, vom continua să-l ucidem şi să ne distrugem casa. Merlin a spus că numai în acest fel poate omenirea să supravieţuiască şi sa meargă mai departe către stele.

Noua cultură
Este extrem de interesant faptul că o nouă cultură a apărut brusc în America şi în unele părţi ale Europei (începând din Anglia), care consideră Pământul ca fiind un spirit viu. Aceasta s-a născut chiar înainte de apariţia cercurilor în Anglia, la mijlocul anilor 1960.
Trebuie să înţelegem, că o nouă cultură rareori apare pe Pământ. Este foare rar acest lucru. Ultima schimbare culturală a avut loc cu 500 de ani în urmă.
În numărul din februarie 1997 a revistei Dow Jones- Magazin Demografic, s-a demonstrat ştiinţific că această cultură a atras la acea vreme unul din 4 americani: 44 de milioane de adulţi (fără a număra copii). Astăzi această cifră este în creştere rapidă, şi din câte mi s-a spus este de peste 60 de milioane.
Trebuie să ne întrebăm: "Aceste mandale ale cercurilor din lanuri creează ele, sau ghidează această nouă cultură?"
Una din ultimele întrebări ar trebui să fie, "Oare această nouă cultură va schimba destinul Pământului, cu felul său de a combina în conştiinţa ei lumea antică şi cea modernă ?"
Această nouă cultură, numită "Creativi culturali (Cultural Creatives)," este o conştiinţă care vede Pământul ca sfânt şi viu, şi totuşi tinde către stele.
Concluzia mea este că aceste cercuri au contribuit, şi continuă să contribuie, la schimbări în conştiinţa umană, care va modifica în cele din urmă cursul istoriei.

Biblioteca lui Drunvalo

The Maya of Eternal Time
2012 and Beyond

See Drunvalo Melchizedek's Video