Misterele trecutului omenirii

Misterele trecutului omenirii

 0  29

 

Email0

Misterele trecutului omenirii

12 Mai, 20103,604 accesari

Stiinta ne prezinta o istorie in care umanitatea a pornit de la primitivism si a progresat incet si sigur. Cele mai multe artefacte descoperite in diverse situri sustin aceasta teorie liniara.
Exista totusi multe artefacte iesite din comun, care contrazic aceasta imagine pe care o avem asupra antichitatii. Ele nu se potrivesc cu etapele pe care le-am stabilit pentru preistorie, indicand in schimb existenta unei civilizatii avansate care a trait inainte de culturile antice.Desi multe dintre aceste descoperiri sunt bine documentate, cei mai multi istorici si-ar dori ca ele sa fie maturate sub un pres de o mana invizibila.
Mai mult, artefactele misterioase confirma povesti si legende antice care vorbesc despre o civilizatie foarte avansata care a influentat istoria oamenilor. Aceasta ar fi disparut intr-un cataclism.
Harta lui Piri Reis
Piri Reis a fost un faimos amiral turc din secolul saisprezece, care avea ca pasiune colectionarea de harti de navigatie vechi. In 1929, un grup de istorici a gasit una dintre hartile sale, desenata in 1513.Harta lui Piri Reis arata coasta vestica a Africii, coasta de Est a Americii de Sud si coasta nordica a Antarcticii, aceasta din urma fiind perfect detaliata.
Intrebarea care se pune nu este cum a reusit Piri Reis sa deseneze o harta atat de detaliata a regiunii Antarctice cu 300 de ani inainte ca aceasta sa fie descoperita, in 1818, ci cum a reusit el sa deseneze conturul coastei de SUB gheata?Dovezile geologice arata ca ultima oara cand Antarctica ar fi putut fi cartografiata in lipsa ghetii ar fi fost in preajma anului 4.000 i.e.n.
Cine a facut aceasta harta, in urma cu nu mai putin de 6.000 de ani? Ce civilizatie a avut tehnologia necesara si nevoia pentru asta?Pe de alta parte, studii din secolul XX, facute pentru a verifica acuratetea hartii, au demonstrat ca singurul mod in care ar fi putut fi facuta harta este prin observare din aer.Poate cel mai ciudat lucru este faptul ca prin harta lui Piri Reis au putut fi facute corecturi asupra hartilor din zilele noastre.
Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino, pastrat la capela regala a Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul din Torino este o panza din in, in care se crede ca a fost inmormantat Hristos. Este considerat o relicva religioasa inca din Evul Mediu.Pentru credinciosi, este o dovada divina ca Hristos a inviat, iar pentru sceptici este o dovada a celei mai mari farse din istoria artei.
Giulgiul are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m si este alcatuit din fire de in, tors manual, iar tesatura urzita (tot manual). Pe tesatura apar 2 amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si crucificat.Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, petrecandu-se cealalta jumatate pe deasupra. Materialul prezinta numeroase gauri (in prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 si mai multe pete de apa de la stingerea acestui incendiu.Nimeni nu a reusit sa dovedeasca faptul ca acesta este adevaratul vesmant al lui Iisus din Nazaret, dar imaginea imprimata, care arata trupul ranit al unui barbat este o dovada suficienta pentru credinciosi.
In 1988 analize amanuntite, printre care testul cu carbon 14, au stabilit ca giulgiul dateaza din 1325, si ca este una dintre numeroasele relicve false din Evul Mediu, desi misterioasa si complexa.Dupa 20 de ani, o trupa de la canalul BBC a putut fotografia Giulgiul in imagini de inalta definitie, imagini din care reies detalii a caror studiere pune in discutie originea medievala a lintoliului, cu forme si trasaturi in continuare greu de explicat si care continua sa pasioneze experti din toata lumea.
Un grup de oameni de stiinta americani si europeni, dintre care unii au participat la analizele efectuate la Oxford, Zurich si Tucson in 1988, afirma ca acele analize ar fi putut da un rezultat distorsionat si solicita o noua analiza definitiva pe cel mai faimos si discutat giulgiu din istorie.
Mecanismul de la Antikythera
Mecanismul Antikythera, asa cum a fost numit, a fost descoperit in anul 1901 de catre un pescar grec, iar de atunci a continuat sa uimeasca oamenii de stiinta din intreaga lume.Enigmaticul calculator antic, descoperit in regiunea Antikythera din Grecia, la inceputul secolului XX, si-a dezvaluit secretele in fata oamenilor de stiinta dupa aproape un secol de cercetari. Acesta nu este altceva decat un mecanism complex, folosit pentru a calcula data Jocurilor Olimpice, se arata intr-un studiu publicat in revista Nature.
Asa cum se banuia, calculatorul antic era folosit pentru a calcula cu precizie anumite cicluri astronomice dar, spre supriza cercetatorilor, acesta putea determina si datele la care aveau loc Olimpiadele din vechea Grecie.
Craniile de cristal
A presupune ca Pamantul este singura planeta populata intr-un spatiu infinit este ca si cum ai crede ca intr-un lan de grau, o singura samanta va rodi.Craniile sunt unul dintre cele mai vechi simboluri pentru moarte ale omenirii. Multe dintre acestea, deformate intr-un mod ciudat au fost descoperite in Mexic si Peru, iar unul dintre ele face acum obiectul unui test de ADN.
In diferite parti ale lumii au fost descoperite 13 cranii realizate din cristal, ametist, topaz, cuart si alte materiale dure, care au iscat numeroase presupuneri privind existenta extraterestrilor.De foarte multi ani, arheologii si cercetatorii incearca in zadar sa afle motivul realizarii ciudatelor obiecte a caror vechime a fost estimata la aproximativ 1000 de ani, si asta pentru ca ele nu ar putea fi realizate nici macar cu tehnologia prezentului.
Specialistii in prelucrarea cristalelor afirma ca felul in care au fost taiate aceste obiecte este atipic si este aproape imposibil ca ele sa fi fost realizate de mana unui om.
Bateria de la Bagdad
Prezenta in viata noastra de zi cu zi, bateria a devenit unul dintre acele elemente cu care ne-am obisnuit atit de mult incit uitam sa ne intrebam de unde provine si cum a ajuns in stadiul pe care-l cunoastem astazi.Foarte putini stiu, de exemplu, ca prima baterie a fost inventata in urma cu 2.200 de ani sau ca in anii 1970 se ajunsese in stadiul in care fabricarea bateriilor era pe punctul de a fi sistata.
Un borcan din lut de 2.200 de ani, descoperit langa Bagdad, Irak, este cea mai veche pila electrica functionala. Borcanul pare sa dateze din jurul anului 200 i.e.n.. El a fost descris pentru prima data de catre arheologul german Wilhelm Koning, in 1938.In momentul descoperirii sale avea un capac dintr-un material asemanator asfaltului de azi, iar in interior avea o foita de cupru infasurata intr-un tub, care avea la capatul de sus un disc din cupru. O vergea din fier, extrem de subtire, era fixata de capacul de jos si trecea prin centrul tubului de cupru, fara sa se atinga insa de peretii acestuia.
Modul de functionare al acestei baterii antice se rezuma in principiu la introducerea de otet sau suc de grapefruit fermentat in borcan. Experimentele efectuate cu aceasta baterie au aratat ca putea genera intre 1,5 si 2 volti. Din nefericire, insa, nici pina astazi nu s-a putut stabili la ce se foloseau aceste baterii.

 0  29

 

Email0

Tunelurile subterane

Tunelurile subterane

 0  7

 

Email3

Tunelurile subterane

3 Iunie, 20111,911 accesari

Secolul XXI este marcat de o descoperire uluitoare: existenta unei retele intinse de tuneluri subterane, posibil interconectate la nivel mondial. Pe langa grote si pesteri create de natura, peste tot in lume s-au descoperit diverse canale si tuneluri subterane construite, spun oamenii de stiinta, de civilizatiile antice sau de alte civilizatii premergatoare celei umane; spatii, adesea gigantice, ai caror pereti au fost tratati pentru conservare prin metode si tehnologii necunoscute in ziua de azi
Lacul fara fund
Sergheevka este un catun uitat de lume din regiunea Moscova. Cand si cand, in atentia publicului apar tot soiul de evenimente stranii, ce se petrec in jurul lacului din apropiere. Se spune ca acesta, denumit sugestiv Bezdonii (Fara fund), este conectat cu oceanele, adancimea lui fiind necunoscuta. Pana si pe hartile militare, profunzimea lui nu este clar stabilita, fiind doar aproximata intre 150 si 200 de metri. Lacul apare mentionat si in scrierile poetului rus Alexandr Blok, in care un padurar din zona povesteste ca aceasta apa este legata prin canale tainice cu marile oceane ale planetei.
Legenda spune ca pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au facut descoperiri misterioase ale unor epave de mult disparute in valtoarea oceanelor.
In anul 2003, la suprafata apei a aparut, nu se stie de unde, o vesta de salvare, cu insemnele marinei militare americane. Dupa cercetarile realizate de autoritatile locale, s-a constatat ca vesta apartinea marinarului american Sam Belovski, de pe distrugatorul USS Cole. In octombrie 2000, in portul Aden, din Yemen, s-a declansat un atac terorist asupra navei, soldat cu moartea a 17 militari. In urma atentatului, matelotul Sam Belovski a fost dat disparut, iar trupul sau nu a fost gasit niciodata.
Dar cum a putut ajunge dupa trei ani vesta lui de salvare tocmai din Oceanul Indian intr-un lacusor pierdut din Rusia Centrala, la 4000 de kilometri distanta?! Care a fost traseul ei? Oare legendele lacului fara fund sunt reale? Oare exista asemenea cai subterane necunoscute, care unesc diferite puncte ale planetei?
Inca din anii ’70, in Rusia a aparut in paralel cu speologia o alta ramura de cercetare, care studiaza tunelurile, pasajele, grotele subterane create altfel decat de natura: structuri artificiale. Aceasta stiinta se numeste spelestologie, iar termenul a aparut pentru prima data in Georgia, intr-un studiu dedicat Manastirii Vardzia, construita intr-o pestera. Cea mai activa grupare de spelestologie, infiintata in 1983, este “Miscarea spelestologica din Leningrad” (abreviat, in limba rusa, LSP). In ultimii ani, cercetarile ce tin de aceasta disciplina s-au intensificat, iar savantii rusi analizeaza tot mai atent ipoteza existentei unor pasaje subterane intercontinentale.
Tunelurile subterane si pesterile au fost dintotdeauna un subiect care a atras atat atentia oamenilor de stiinta, cat si pe a celor pasionati de mistere. Poate pentru ca in intuneric se ascund enigme de nepatruns sau pentru simplul fapt ca acestea se deschid si acced catre centrul pamantului. Pe aceasta tema s-au scris o multime de carti si povesti fascinante, s-au realizat sute de filme de aventuri, care au imbogatit si mai mult imaginatia oamenilor.
Cert este ca acestea exista peste tot in lume, fie ca vorbim despre galeriile antice recent descoperite sub Ierusalim, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane sapate dedesubtul Mexicului. Arheologii si oamenii de stiinta au inceput sa isi puna tot mai des intrebarea daca nu cumva aceste retele subterane au fost candva conectate intre ele. Lungimea lor nu a putut fi determinata precis, pierzandu-se intr-un nesfarsit labirint in interiorul pamantului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite in aceeasi perioada. Si totusi: cand si cine le-a creat si in ce scop?
OZN-uri in centrul pamantului
In regiunea Volgograd din Rusia exista un lant muntos, cunoscut sub numele de Medveditki, care, incepand cu anul 1997, a fost studiat in detaliu de organizatia “Kosmopoisk” (Cercetasii Cosmosului). Aici a fost depistata si cartografiata o retea extinsa de tuneluri, cercetata pe o distanta de zeci de kilometri. Aceste pasaje subterane au un diametru de 7 pana la 20 de metri si, pe masura ce se apropie de creasta muntelui, se largesc tot mai mult, ajungand pana la 120 de metri, transformandu-se sub munte intr-o sala imensa. De aici, se ramifica alte trei tuneluri in diferite unghiuri.
Conform spelestologului rus Anton Anfilov, sub Muntii Medveditki se gaseste un nod important, o incrucisare de tuneluri ce vin din alte regiuni, inclusiv din Caucaz. Cercetatorul sustine ca de aici se poate patrunde nu numai in Crimeea, dar si in regiunile nordice din Rusia, tocmai in arhipelagul Novaia Zemlia din Oceanul Inghetat si chiar pe continentul nord-american. Aceasta ipoteza incredibila este sustinuta si de unii ufologi, care considera ca tunelurile sunt inca functionale si utilizate ca artere de transport, iar imensele camere subterane – ca baze de stationare a unor aparate de zbor neidentificate (OZN).
In Uniunea Sovietica, la inceputul anilor ’50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de ministri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Stramtoarea Tatara, care desparte Rusia continentala de insula Sahalin si care leaga Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. In conditiile declansarii razboiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevazut cu cale ferata, intre insula Sahalin si Rusia. Dar in 1953, Conducatorul suprem moare si proiectul este abandonat. Dupa destramarea imperiului sovietic, planul strict secret a fost dat publicitatii si, in 1991, L.C. Berman, doctor in stiinte fizico-mecanice, o specialista care lucrase ani de zile in acest tunel, a facut dezvaluiri senzationale. Ea a marturisit ca, de fapt, tunelul fusese sapat inca din timpuri imemoriale, posibil de catre o alta civilizatie, si ca proiectantii rusi il descoperisera intamplator.
Tunelul fusese trasat si construit tinand cont de geologia dificila a solului de sub fundul apelor. Peretii sai erau foarte netezi, acoperiti cu un material care semana a lava vulcanica. Toti cercetatorii rusi au fost insa de acord ca acel material nu era unul creat de natura. In urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra peretilor se actionase simultan termic si mecanic, iar rezultatul fusese aceasta crusta, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistenta. Conform afirmatiilor doctorului Berman, nici macar tehnologia moderna nu ar fi putut realiza o asemenea lucrare.
Totodata, ea a amintit despre gasirea unor obiecte stranii in tunel, a unor mecanisme de neinteles, instrumente si echipamente necunoscute, si chiar despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat dupa abandonarea acestui gigantic si ambitios proiect, serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste valoroase artefacte, care in decursul deceniilor “s-au pierdut”.
Straniu este ca afirmatiile doctorului Berman vin in sprijinul teoriei spelestologului rus Anton Anfilov. Cercetatorul afirma ca Rusia ar fi fost sau poate inca este conectata prin tuneluri subterane cu Orientul Indepartat. Tunelul doctorului Berman duce prin insula Sahalin in Japonia.
Exploratorul evaporat
Rapoartele arheologice atesta faptul ca si pe continentul american s-au descoperit multe tuneluri antice. In 1909, ziarul “Phoenix Gazette”, din Arizona, a scos la iveala o poveste fascinanta, intitulata “Explorari sub Marele Canion”.
Conform articolului, exploratorul G.E. Kincaid, in timpul expeditiei sale in Marele Canion, a facut o descoperire uluitoare: un intreg oras subteran, cu o retea de tuneluri, in care s-au gasit dovezi ce indica faptul ca civilizatiile antice au migrat in America din Orient prin aceste cai subpamantene. Cercetatorul a demonstrat, aparent convingator, ca populatia care locuia in aceste caverne misterioase, adanc sapate in stanca, era de origine orientala, posibil din Egipt. In publicatie se relateaza ca echipa coordonata de Kincaid a descoperit o camera gigant, de aproximativ 1500 de picioare (450 metri), din care porneau zeci de pasaje, “ca spitele unei roti”.
De aici au scos la iveala arme si diverse instrumente din cupru care, in mod straniu, nu au putut fi atribuite populatiilor originare din America, si mai multe tablite gravate cu semne si simboluri ce semanau cu hieroglifele egiptene. In articol se povesteste ca echipa lui Kincaid ar fi gasit in tuneluri si o cripta in care erau depuse mai multe mumii ale unor barbati adulti. “Mormantul sau cripta in care au fost gasite mumiile este una dintre cele mai mari camere din orasul subteran. In peretii camerei erau sapate un fel de nise, fiecare adapostind o singura mumie. Alaturi de oseminte, in cavitati s-au gasit si cupe de cupru si bucati de sabii. Unele mumii erau acoperite cu lut, si toate erau invelite intr-un material din scoarta de copac”.
Daca teoriile lor au fost corecte, atunci misterul originii populatiilor preistorice din nordul Americii a fost rezolvat: Egiptul si Nilul, Arizona si fluviul Colorado au fost candva, in urma cu milenii, conectate printr-un lant de tuneluri. Teoria intrece pana si cele mai fanteziste scenarii.
Toate aceste dovezi se spune ca ar fi fost depuse la Institutul Smithsonian din Washington, care ar fi sponsorizat expeditia exploratorului Kincaid. Totusi, acolo nu s-au gasit nici un fel de probe care sa ateste existenta artefactelor antice. De asemenea, nu s-a putut descoperi nici un indiciu referitor la ce s-a intamplat ulterior cu exploratorul Kincaid. Acesta parca s-ar fi evaporat.
Cu toate ca existenta exploratorului american si a descoperirilor sale nu poate fi dovedita, un fapt ciudat adanceste misterul. In decurs de cativa ani de la aparitia articolului, Guvernul Federal al Statelor Unite a interzis accesul in zona, patrunderea in acel spatiu fara aprobare constituind o ilegalitate. Numai amerindienilor li s-a acordat permisiunea sa traverseze acel teritoriu.
Este un fapt bine cunoscut ca in canioanele din statul Arizona exista o multime de grote, cavitati si pesteri, majoritatea descoperite de alpinisti. Denumirile acestora, Turnul lui Seth, Turnul lui Ra, Templul lui Horus, sugereaza legatura cu Egiptul antic.
Misteriosul tunel din Teotihuacan
Recent, arheologii au descoperit un tunel vechi de 1800 de ani, care duce in directia unui intreg sistem de galerii, aflat la 12 metri sub Templul Sarpelui cu Pene din Mexic. Orasul Teotihuacan a fost construit de o populatie relativ putin cunoscuta, care a atins apogeul intre anii 100 i.Chr si 750 d.Chr. Templul a fost ridicat intre anii 150-200 d.Chr. Din motive necunoscute, orasul a fost abandonat pana la venirea in zona a populatiilor aztece, in 1300 d.Chr. Acestia din urma au dat si denumirea de Teotihuacan, care semnifica “locul unde oamenii devin zei”.
Excavatiile realizate pentru dezvelirea tunelurilor au inceput in 2003 si au fost cele mai amanuntite realizate vreodata intr-un sit arheologic. Arhitectul Sergio Gomez, initiatorul proiectului, a declarat ca pasajul subteran se desfasoara pe sub Templul Sarpelui cu Pene – cea mai importanta cladire din citadela – iar intrarea se afla la cativa metri de templu. “Accesul in tunel se face printr-un put larg de 5 metri. Am descoperit un coridor lung de 100 de metri, care se sfarseste intr-o serie de galerii sapate in stanca”.
Desi nu se cunoaste exact de cand dateaza, investigatiile de pana acum au dovedit faptul ca tunelul a fost construit inaintea templului si ca a fost inchis din motive stranii, de catre populatia din Teotihuacan. Totusi, la ce servea acest tunel? Sergio Gomez crede ca era legat de conceptul de “lume subpamanteana”. “Probabil, tunelul era elementul central, principal, in jurul caruia a fost construit centrul de ritualuri. Acesta a fost un loc sacru”.
Subterane care strabat globul
In zona Europei Centrale, pe teritoriile Cehiei, Poloniei si Slovaciei, se intind Carpatii Beskizi. La granita dintre Polonia si Slovacia, se afla cea mai inalta culme, Babia (Babia Gora), cu o altitudine de 1725 m.
Planeta necunoscuta – TUNELURI SUBTERANETunelul vertical din fata Templului Sarpelui cu Pene
In folclorul celor doua popoare exista multe legende legate de acest varf. Se spune ca locuitorii zonei pastreaza secreta existenta unui tunel sub munte. In urma cu cativa ani, intr-un ziar local polonez, a aparut relatarea unuia dintre locuitorii satului Zawoja, Stanislaw Poniatowski.
El a povestit ca, in anii ’60, tatal sau i-a dezvaluit taina muntilor. Au plecat impreuna din sat catre “regina Babia” si, ajungand la o inaltime de aproximativ 600 de metri, tatal lui s-a oprit si i-a spus ca acolo va vedea o alta lume, va afla un secret care este transmis din generatie in generatie. Cu un efort imens, au dat la o parte o stanca si dedesubtul ei Stanislaw a vazut un put cu o deschidere larga, ce ducea catre miezul pamantului. “Peretii erau netezi si luciosi, de parca ar fi fost acoperiti cu sticla. Tata a aruncat o franghie si am inceput coborarea. In interior, in mod straniu, aerul era uscat. Am coborat cativa metri pana am dat de un tunel. Apoi, ne-am continuat calatoria prin tunelul usor inclinat catre interiorul pamantului, pana la o sala spatioasa, cu o forma ovala. De acolo plecau mai multe tuneluri, in toate directiile. Tata mi-a spus ca, urmand traseul lor, de aici se poate ajunge in alte tari si chiar pe alte continente. Tunelurile din stanga duc in Germania si mai departe, in Anglia, pana in America, iar cele din dreapta se intind prin Rusia si apoi prin China si Japonia, tot pana in America, unde se innoada iarasi cu tunelul din stanga”.
Povestea polonezului Stanislaw Poniatowski pare incredibila, insa in ea descoperim elemente comune altor marturii, de pe alte continente si din perioade diferite. Conform studiilor cercetatorilor rusi din “Miscarea spelestologica din Leningrad”, intreaga planeta este strapunsa de aceste tuneluri, care candva au fost legate intre ele.
”Multe dintre ele s-au prabusit, altele nici macar nu au fost descoperite, de aceea este foarte grea munca de dovedire a acestei ipoteze. Acum lucram la o harta prin care sa reprezentam reteaua. Insa, deocamdata totul este aproximativ, deoarece nu avem informatii complete si nu au fost studiate Africa, India si Australia”, declara P. Mirosnicenko, unul dintre cercetatorii LSP. Potrivit afirmatiilor sale, se crede ca aceste tuneluri au fost create de civilizatii stravechi sau de alte civilizatii necunoscute pentru a se putea refugia in caz de catastrofe naturale. In mod ciclic, planeta noastra este lovita de fel de fel de calamitati naturale, cum ar fi cutremure, tsunami, eruptii vulcanice, ciocnirea cu asteroizi, asa cum s-a intamplat acum aproximativ 65 de milioane de ani cand, in urma impactului cu un asteroid, au disparut dinozaurii si majoritatea vietuitoarelor planetei.
Poate ca civilizatiile disparute detineau asemenea informatii si, pentru a evita consecintele dezastruoase ale catastrofelor, au creat peste tot pe planeta o retea formata din structuri subterane in care s-ar fi putut adaposti.

Natalia Beketova – femeia invaluita de mistere

Natalia Beketova – femeia invaluita de mistere

 0  0

 

Email2

Natalia Beketova – femeia invaluita de mistere

23 Mai, 20111,589 accesari

La prima vedere, Natalia Beketova pare o persoana obisnuita. Are 31 de ani si lucreaza ca vanzatoare intr-un magazin din statiunea Anapa, aflata in regiunea ruseasca Krasnodar, de pe coasta de nord a Marii Negre. Insa clientii magazinului, in parte turisti straini, au constatat ca, indiferent in ce limba i se adreseaza, Natalia ii poate intelege. Ea are un dar cu totul special: cunoaste 120 de limbi straine
Ora de matematica
Natasa s-a nascut in 1979 in Polonia. Tatal sau facea parte din trupele sovietice stationate pe teritoriul polonez, in cadrul Tratatului de la Varsovia. Peste cativa ani, s-a mutat impreuna cu familia inapoi, in Rusia. La scoala nu se facea remarcata prin nimic, din contra, era o eleva mediocra. “Intr-o zi, pe cand eram in clasa a IX-a, ma straduiam sa rezolv un test la matematica. Am incercat sa ma uit in foaia colegei de banca, dar in acea clipa severa mea profesoara a strigat la mine: “Beketova! Te dau afara!”. M-am speriat ingrozitor, capul a inceput sa-mi vajaie si inima sa bata intr-un ritm accelerat.
Totul se invartea si imaginea mi s-a intunecat. Am simtit ca zbor catre cer. In jurul meu dansau scantei de smarald si mingi de foc, pe care le atingeam fara sa simt vreo durere. Pluteam si simteam o fericire si o liniste neomeneasca. Nu pot spune cat a durat totul, insa cand m-am trezit, nu stiam unde ma aflu. Oamenii din jurul meu se precipitau si strigau”. Asistenta liceului, Lidia Dmitrieva, isi aminteste de spaima cumplita prin care a trecut in acea zi cu Natasa. “Cand si-a revenit din lesin, a inceput sa baiguie neinteligibil, intr-o limba ce nu era rusa si parea de origine germanica. Profesoara de engleza a reusit sa descifreze doar atat: “Nu mai tipati la mine! Ma numesc Ann McDowell”".
Natasa a fost internata de urgenta la spital, dar dupa 24 de ore a fost externata. Starea ei fizica era normala. Fapt uimitor, din ziua lesinului, Natasa nu mai stia o boaba ruseste. Isi uitase complet limba materna. In schimb, in mintea ei rasareau zilnic noi si noi cuvinte din limbi diferite. Familia, inspaimantata de intreaga poveste, a dus-o la diversi medici. Niciunul nu a putut pune vreun diagnostic, caci Natasa parea absolut normala.
La Moscova a fost supusa unor analize si teste detaliate, efectuate de psihologi, antropologi si lingvisti. Toti acesti oameni de stiinta se aflau in fata unei enigme care nu se lasa elucidata. Insa o concluzie se impunea cu certitudine: Natalia Beketova nu era un om bolnav psihic, nu mintea si, cu siguranta, era capabila sa vorbeasca aproximativ 120 de limbi straine. Iar cu atat mai neobisnuit este faptul ca in memoria ei “traiau” limbi vechi, ale unor popoare disparute de mult timp. Istoricii impreuna cu filologii de la Universitatea din Moscova au stabilit ca avea cunostinte bogate de chineza veche, egipteana, babiloniana, etrusca, slava veche si multe alte limbi antice.
Lingvistii de la Universitatea din Moscova, impresionati de numarul fabulos de limbi straine pe care Natasa il vorbea, au cercetat pana si Cartea Recordurilor. Ei au aflat ca omul care cunoaste cele mai multe limbi straine din lume este Ziad Fazah, nascut in Liberia. In Guiness Book, este consemnat ca acesta vorbeste 55 de limbi straine, in afara de limba sa materna. Deci, Natalia Beketova cunoaste de doua ori mai multe!
Discul din Phaistos
In plus, Natasa cunoaste limbi ale unor triburi despre care se stie doar in ce perioada au trait, spre exemplu, limba vorbita de un trib din Polinezia, Ngoba, ce a trait cu 6 secole inainte de Hristos. Pentru a-si demonstra cunostintele, Natasa a fost supusa unui test, de catre un grup de experti in limbi antice. Astfel, i s-a dat un text inscris pe legendarul disc Phaistos, pe care, in doar cateva ore, Natalia Beketova a reusit sa il descifreze.
Discul din Phaistos, una din marile enigme arheologice nedeslusite pana in ziua de azi, a starnit de-a lungul a zeci de ani diverse controverse.
Aproape tot ce tine de acest artefact antic este controversat, de la scop si semnificatie, la regiunea in care a fost realizat. Misterioasa tablita din argila a fost descoperita pe insula Creta, din Grecia, printre ruinele palatului minoic din Phaistos, in 1903, de arheologii italieni. La fel de controversata este si varsta precisa a discului. Scrierea nedescifrata incrustata pe obiect sugereaza ca acesta dateaza din jurul anului 1650 i.Hr. Marea dificultate a traducerii celor aproximativ 250 de pictograme, in lipsa altor exemple ale acestui gen de scriere, nu i-a descurajat insa pe cercetatori. Natura unica a textului, in loc sa-i indeparteze, i-a captivat si mai mult. Insa cu toate eforturile, pana in prezent nu s-a putut traduce cu exactitate textul incrustat pe disc. Doar se presupune ca acesta abordeaza si probleme de natura morala.
Dupa doar cateva ore de studiu, Natalia Beketova a realizat ceea ce multi altii inaintea ei nu au reusit, poate in ani. Desi oamenii de stiinta nu au posibilitatea sa confirme traducerea realizata de Natasa, totusi ei nu o pot nici contesta. Un fragment din acest text suna asa: “Nu este demon cel care m-a subjugat… Caci caznele, durerile si tortura cu care mi-am pedepsit dusmanul s-au intors impotriva mea, inrobindu-ma”.
Atingerea miraculoasa
Iata ce povesteste un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, Mihail Recikin: “Am cunoscut-o in urma cu 10 ani pe Natalia, nu datorita cunostintelor sale in limbi straine, ci pentru abilitatea ei de a pune un diagnostic dintr-o privire. Ajunsesem la Moscova la un centru medical unde un prieten de-al meu era doctor recunoscut. Spre stupoarea mea, el mi-a recomandat sa ma las consultat de asistenta lui care, spunea el, are o capacitate deosebita”. Scriitorul a relatat cum Natasa l-a analizat atent pentru cateva clipe, s-a sprijinit de perete, parca adunandu-si fortele, si a inceput sa vorbeasca, ca si cum ar fi citit dintr-o carte. “Ati avut o interventie chirurgicala la ambii ochi din cauza deteriorarii mecanice a corneei. Acum aveti dioptrii de 0,65 la ochiul stang si 0,59 la cel drept”. Este bine cunoscut faptul ca o asemenea operatie la ochi nu este vizibila, nu lasa urme, aceasta fiind efectuata cu laserul. Mihail Recikin a confirmat si faptul ca Natasa ii “ghicise” perfect dioptriile ochilor.
Dupa intoarcerea in Rusia, Beketova a reusit sa absolve un colegiu si s-a angajat ca sora medicala la un spital din Moscova. Aici si-a descoperit o alta capacitate uimitoare, pe care probabil o capatase tot in urma socului din adolescenta. Ea vindeca diverse afectiuni, doar atingand pacientii. Drept marturie stau inregistrarile video din timpul sedintelor ei terapeutice. “Cand asisti ca doctor la o asemenea vindecare miraculoasa, ai senzatia ca esti victima unui sarlatan”, declara medicii specialisti ai clinicii. Participand la sesiunile terapeutice, ei au constatat uluiti cum Natasa, doar prin puterea mainilor, vindeca bolnavii internati in clinica. In aceste momente, in jurul capului ei aparea un cerc luminos alb, care catre finalul sedintei se transforma intr-unul de culoare violet. Cu toata aparatura moderna a medicinii din ultimii ani, specialistii clinicii nu si-au putut explica in nici un fel fenomenul miraculos. Cert este ca, in timp, si-a pierdut aceasta capacitate, poate pentru ca si-a epuizat resursele.
Sufletul zburator
Natasa are o explicatie proprie a intregii sale experiente: reintruparea. “Constiinta mea este ca o foaie alba de hartie, pe care o mana nevazuta a desenat niste semne necunoscute. Dar intr-o clipa, ca prin minune, mintea mea le-a recunoscut. Cele 120 de limbi care brusc mi-au devenit ca limbi materne provin din cele 120 de vieti traite de mine anterior. Am amintiri fragmentare, din aproape fiecare dintre ele, dar imi este imposibil sa refac totul. Consumul energetic este imens, dupa numai cateva minute de sfortare ma simt complet epuizata”. Ea sustine ca sufletul ei a traversat timpul, de la civilizatiile primitive, pana la istoria secolului XX.
“Imi amintesc ca am facut parte dintr-un trib primitiv, purtam haine din piele de animale si locuiam intr-un fel de iurta. Filmul se deruleaza si ma aflu in Japonia… Sunt pe marginea unui lac, imbracata intr-un kimono roz, privind in zare. Apoi ma vad in uniforma armatei napoleoniene, ma numesc Jan Dever. Am si imaginea propriei morti: la varsta de 21 de ani, strapuns de baioneta unui soldat al Imperiului tarist. In ultima viata am murit de tifos la 13 ani, in Germania”.
Relatarile Natasei par a fi fragmente dintr-un puzzle ce se dovedeste greu de imbinat. Tatiana Grigorieva, profesor doctor la Institutul de Studii Orientale, a incercat sa rezolve aceasta engima. Dupa opinia ei, intreaga evolutie si transformarea Natasei dintr-o persoana cu o educatie modesta intr-un poliglot erudit, s-a produs odata cu socul emotional din adolescenta. Acest fenomen se poate asocia cu procesul numit anamneza, adica amintirile ideilor pe care sufletul le-a cunoscut intr-o existenta anterioara. Exista o teorie destul de vehiculata in zilele noastre, potrivit careia creierul uman foloseste doar 10% din intreaga sa capacitate. Profesorul Tatiana Grigorieva sustine ca anamneza Natasei a aparut ca urmare a stresului si, practic, a “trezit” restul de 90%.
Enigma metempsihozei
Conceptul de metempsihoza, potrivit caruia sufletul traverseaza un lung sir de vieti, de-a lungul a mai multe secole sau chiar milenii, se regaseste in mai multe religii. Aceasta “roata a vietilor” multiple se intalneste cel mai adesea in budism si hinduism, dar si in literatura ezoterica evreiasca, la egipteni si chiar la unele popoare precrestine. In religia crestina nu exista reincarnare, asa cum sta scris in Biblie, Epistola catre Evrei cap. 9.27-28: “Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa si Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, celor care Il asteapta, nu in legatura cu pacatul, ci pentru mantuire”.
Marturiile oamenilor cu privire la amintirile din vietile lor anterioare au fascinat oamenii de stiinta. Se pare ca cel mai adesea aceste amintiri apar brusc, aceasta experienta uimitoare fiind intalnita de obicei la copii. Adeptii teoriei explica aceasta prin faptul ca un copil este mai aproape de viata trecuta, iar memoria sa nu a fost inca “rescrisa” cu evenimentele actualei existente. Adultii care incep sa-si reaminteasca vieti trecute o fac, cel mai adesea, ca urmare a unei experiente iesite din comun, cum ar fi un soc puternic sau o lovitura la cap.
Profesorul Ian Stevenson, sef al Departamentului de psihiatrie de la Universitatea Virginia, din Charlottesville, este unul dintre cei mai cunoscuti autori care si-a dedicat intreaga cariera studiului reincarnarii. El considera ca notiunea de reincarnare ar putea-o completa pe cea a ereditatii si ar putea sprijini medicina moderna, pentru a intelege aspecte necunoscute ale comportamentului uman. Stevenson considera ca reincarnarea este triumful sufletului asupra mortii trupului, desi niciodata nu a sugerat ca exista un proces fizic prin care personalitatea cuiva ar putea supravietui mortii.
Franturi din memoria Universului
Poate cel mai celebru caz studiat de specialistul american a fost acela al baietelului Sujith, din Sri Lanka. Se spune ca abia invatase sa vorbeasca, cand Sujith le-a povestit parintilor ca in viata anterioara se numise Sammy si era muncitor la caile ferate si traficant de bauturi spirtoase. Dupa o cearta cu sotia sa, Sammy plecase de necaz la carciuma, sa se imbete. Catre miezul noptii, la intoarcerea catre casa, fusese lovit de un camion si omorat. Micul Sujith isi batea la cap periodic parintii sa-l duca la Gorakana, localitatea unde traise Sammy. In plus, baietelul vadea o pasiune nefireasca la varsta lui pentru tigari si arak, bautura spirtoasa specifica zonei.
Parintii nu fusesera niciodata in acea localitate si nu cunosteau pe nimeni care sa semene macar cu descrierea lui Sammy. Totusi, fiind budisti, credeau in reincarnare, astfel ca nu au fost din cale-afara de surprinsi de povestea fiului. Investigatiile ulterioare, dintre care una condusa de profesorul Ian Stevenson, au putut confirma ca cel putin 60% dintre afirmatiile facute de Sujith erau reale. Cand, in cele din urma, baietelul s-a intalnit cu rudele lui Sammy, acestea au ramas uimite de familiaritatea cu care le vorbea, precum si de faptul ca le stia numele de alint.
Pe o perioada de mai bine de 40 de ani, profesorul Ian Stevenson a calatorit in toata lumea, investigand cazurile a peste 2000 de asa-zisi “reincarnati”. Intamplator, prin anul 1995, a cunoscut si cazul Natasei. Cercetatorul nu a fost deloc mirat de capacitatile speciale ale tinerei, explicatia lui fiind una relativ simpla. Conform spuselor sale, chiar daca posibilitatea reincarnarii s-ar exclude, totusi Natasa, prin socul suferit, a reusit cumva sa se conecteze la memoria colectiva a Universului. Acest “izvor” adormit, alcatuit din memoria tuturor fiintelor vii, fie ca sunt oameni, animale sau chiar plante, se afla undeva in afara spatiului si timpului. Profesorul Stevenson sustine ca Natalia Beketova a sorbit din picurii acestui izvor nesecat de amintiri colective.
Un final mereu amanat
“Fenomenul Natalia Beketova”, asa cum a fost numit de catre specialistii rusi, ramane o enigma. Totusi, Natasa sustine ca dupa experienta din adolescenta, viata i s-a transformat intr-un cosmar. Dintr-un om simplu, a carui existenta de pana atunci nu anunta nimic spectaculos, a devenit, dintr-o data, subiectul unor controverse stiintifice si religioase. Dincolo de concluziile acestor dezbateri, un fapt ramane cert: viata Nataliei nu s-a schimbat in bine. Fiind in centrul atentiei, a fost nevoita sa suporte reactii mai mult sau mai putin prietenoase, priviri iscoditoare sau agresive. Ea admite ca unii cercetatori au ajuns sa o admire si ca experienta ei este in continuare subiectul unui studiu de caz. Altii, pur si simplu, nu o cred, si considera ca intreaga ei poveste este inventata pentru a atrage atentia. “Eu imi amintesc cu siguranta ca am trait in Germania si ca am murit la 13 ani, de febra tifoida. Si acum, cand inchid ochii, pot simti flacarile si ghearele mortii. Este ca si cum as vedea un film de groaza. Doar ca este propriul meu film. Nu stiu exact cati ani am, poate ca am 5 ani, poate ca am 500. Imi doresc ca filmul acesta sa se termine si sa duc o viata normala. Acum nu mai vreau analize si demonstratii. Lucrez ca o simpla vanzatoare si asta ma ajuta. Mi se mai intampla uneori ca oamenii sa intre in magazin nu pentru cumparaturi, ci doar pentru a se holba la mine. Traiesc cu credinta in Dumnezeu si-mi port crucea, cu nadejdea ca toate aceste cazne care, poate, mi-au fost date, se vor sfarsi”.