Masajul ţesuturilor si masajul organelor

Masajul ţesuturilor si masajul organelor

Masajul ţesuturilor si masajul organelor

Masajul pielii
Învelişul cutanat are o serie întreagă de particularităţi şi roluri de care trebuie ţinut seamă: este primul ţesut cu care venim în contact în orice formă de masaj, este înveliş protector al organismului, are un rol foarte important în termoreglare, este o structură foarte bogată în diferiţi receptori neuroreflecşi, are o vascularizaţie bogată, are legături funcţionale complexe cu ţesuturile şi organele interne etc. În aceste condiţii, procedeele de masaj trebuie adaptate cât mai corect şi eficient din punct de vedere tehnic. Pentru tegument, cele mai indicate procedee sunt cele uşoare şi superficiale, netezirea şi fricţiunile.
Manevrele de netezire trebuie executate în funcţie de dispoziţia anatomică a reţelei vasculare superficiale, adică după direcţia fluxului sanguin în reţeaua venoasă, capilară şi limfatică, după care se adaptează viteza şi ritmul mişcărilor efectuate (mai rapide pentru circulaţia venoasă, lente pentru circulaţia limfatică). Intensitatea presiunii procedeului este în funcţie de grosimea stratului cutanat şi de profunzimea reţelei vasculare, iar durata manevrei variază în limite largi. Scopul principal al manevrei de netezire constă în activarea circulaţiei superficiale şi degajarea celei profunde, stimulând astfel şi schimburile nutritive locale. Acest procedeu are un rol semnificativ şi asupra receptorilor nervoşi subcutanaţi. Legat de acest mod de acţiune, sensul, viteza şi presiunea manevrelor, precum şi suprafaţa cutanată abordată sunt adaptate variabil, în funcţie de caz. În general, în funcţie de scopul urmărit, netezirile pot fi excitante (stimulante), cu mişcări mai iuţi şi mai apăsate sau sedative (relaxante), cu mişcări mai lente şi mai uşoare.
Tot în funcţie de caz, fricţiunile se pot executa cu vârfurile degetelor, cu suprafaţa lor palmară, cu palma sau rădăcinile mâinilor, pe suprafeţe mai restrânse sau mai mari. Sensul mişcărilor va fi circular, semicircular sau liniar, executându-se cu o mâna sau cu ambele mâini, simultan sau alternativ, dar întotdeauna respectând tehnica de mobilizare a tegumentului în raport cu ţesuturile subiacente. Presiunea şi ritmul manevrelor de fricţiune se vor adapta efectelor urmărite. Cele mai importante efecte ale fricţiunilor sunt menţinerea şi ameliorarea elasticităţii tegumentare şi subtegumentare, precum şi dislocarea aderenţelor formate între piele şi straturile profunde. În aceste cazuri, bineînţeles că intensitatea manevrei va fi mai pronunţată.
La nivelul tegumentului, tapotamentul cel mai indicat se va executa cu vârful degetelor şi cu faţa lor palmară.
Vibraţiile realizează un eritem fiziologic cu încălzirea pielii şi o scădere a sensibilităţii nervoase cutanate.
Prin acţiunea mecanică, masajul pielii stimulează secreţiile glandelor sudoripare şi sebacee, favorizând eliminarea metaboliţilor de dezasimilare (ajunşi în structurile tisulare superficiale) şi respiraţia cutanată.



Masajul ţesuturilor conjunctive:
Ţesutul conjunctiv, după cum se ştie, este foarte răspândit în întreg organismul, reprezentând o bogată şi importantă textură de „susţinere" anatomo-funcţională intratisulară şi intertisulară (de unde şi elementul fundamental al ţesutului interstiţial). El este reprezentat în mod covârşitor, cu roluri esenţiale în funcţiile de sprijin şi mobilitate în structura aparatului locomotor. Geneza, natura şi procesele metabolice caracteristice îi conferă şi îi permit un înalt grad de regenerare.
Elementele constitutive, celulare şi fibrilare, au proprietăţi diferite - mai elastice sau mai rigide - în funcţie de regiunile şi zonele anatomice în care este reprezentat şi rolurile pe care le îndeplineşte. Dacă ne referim la ţesutul conjunctiv situat topografic mai superficial, trebuie să consemnăm ca sunt foarte frecvente situaţiile în care acesta îşi reduce sau îşi pierde elasticitatea naturală şi supleţea: boli de colagen localizate sau generale, multiple şi diverse stări post-traumatice, intervenţii chirurgicale (cicatrice postoperatorii diverse) etc. În aceste situaţii, procedeele şi manevrele de masaj corect indicate şi aplicate au o eficienţă deosebită. Ele constau din aceleaşi procedee, dar tehnicile trebuie nuanţate în funcţie de situaţiile particulare tratate.
Tehnicile de netezire vor fi mai puternice, folosindu-se adesea manevrele în „pieptene" sau cu nodozităţile articulare ale degetelor (metacarpofalangiene sau interfalangiene proximale).
Frâmântările, mai ales sub formă de cută, sunt indicate şi eficiente asupra depozitelor abundente de ţesut celuloadipos subcutanat.
Fricţiunile sunt foarte eficiente. Ele se execută - în funcţie de situaţia locală - cu degetele, palmele, marginile cubitale, cu rădăcina mâinii sau cu pumnul închis. Când prelucrăm regiuni cicatriceale, fricţiunile capătă preponderenţă ca presiune şi durată a aplicaţiei.
Tapotamentul este util mai mult prin manevrele de „tocat" şi „plescăit" (cu palmele deschise). Vibraţiile au efecte relaxante locale. Pe lângă efectele mecanice propriu-zise asupra fibrozărilor, aderenţelor şi retracţiilor tisulare locale, masajul influenţează favorabil şi circulaţia sanguină locală şi implicit, procesele fiziologice regionale.


Masajul ţesutului muscular
Ţesutul muscular striat reprezintă una din principalele componente ale aparatului locomotor, indispensabil tuturor mobilizărilor active şi pasive.
Muşchilor scheletici li se pot adresa (şi aplica) toate procedeele şi tehnicile de masaj.
Manevrele de netezire se execută în lungul fibrelor musculare, între zonele de inserţie tendinoasă, exercitând o presiune mai mare pe porţiunile de masă musculară. Regiunea anatomică a mâinii executantului şi presiunea folosită la masaj se adaptează stratului de profunzime prelucrat: pentru straturile superficiale se utilizează feţele palmare ale degetelor şi palmele, pentru straturile profunde folosim faţa dorsală a degetelor, muchia mâinii şi nodozităţile (dorsale) ale pumnului.
Frământatul este un procedeu de bază. Adaptat de la regiune la regiune, se aplică în formă de cerc, de „brăţară". şerpuit sau în cută. Bineînţeles, pe tendoane, fascii sau pe formaţiile fibroase, nu se aplică. Cernutul şi rulatul produc o relaxare musculară semnificativă (ca şi netezirea şi vibraţiile). Manevrele de fricţiune vor prelucra mai ales zonele tendinoase (cu mişcări liniare) şi de inserţii musculare (cu mişcări circulare). Masajul musculaturii striate scheletice are variate şi multiple indicaţii şi efecte: atrofii şi hipotrofii musculare, contracturi, retracturi musculo-tendinoase, oboseală musculară din cadrul diferitelor stări patologice, reumatismale, post-traumatice, neurologice, boli de colagen, suprasolicitări fizice etc.

Masajul periostal
Constă în aplicarea unor presiuni simple sau vibratorii foarte puternice, pe anumite porţiuni circumscrise de periost; manevrele au o durată scurtă (2-3 minute) şi se repetă de câteva ori; în general, ele produc o durere locală vie, cel puţin egală cu cea precedentă masajului. Dupa câteva aplicaţii durerea se reduce semnificativ, dar în general, pentru efecte de durată, sunt necesare mai multe şedinţe (15-20).


Masajul aparatului vascular
Prin masaj se urmăreşte o activare a circulaţiei de întoarcere, de la periferie înspre inimă.
Efectele superficiale ale manevrelor de masaj au însă consecinţe favorabile şi asupra circulaţiei profunde, în sensul că este antrenată şi o evacuare mai rapidă în vasele profunde, permiţând în cadrul dinamicii generale cardiovasculare, o pompare mai eficientă a sângelui arterial de către inimă.
Principalul mod de acţiune al masajului asupra circulaţiei este cel mecanic. Acţiunea de apăsare şi împingere asupra undei sanguine în sens centripet exercitată de manevrele de netezire, fricţiune, frământare, este evidentă. Dar, menţinerea efectelor şi după încetarea acestor manevre, activarea circulaţiei în profunzime, în regiunile vecine şi simetrice, nu se pot explica numai prin acţiunea mecanică; intervin fără îndoială şi mecanisme reflexe, nervoase şi umorale, obţinute mai ales prin manevre ca tocatul cu degetele, plescăitul şi tapotamentul cu palmele, vibraţiile. Este influenţată inervaţia vegetativă perivasculară, se eliberează substanţe hormonale vasoactive.
La început se produce o vasoconstricţie activă, apoi se instalează o vasodilataţie de mai lungă durată. In consecinţă, se realizează o descongestionare şi o derivare a circulaţiei sanguine în ţesuturile şi organele profunde. Aceste efecte circulatorii au la rândul lor efecte metabolice şi fiziologice benefice, precum îmbunătăţirea schimburilor nutritive, diminuarea produselor de dezasimilaţie, influenţarea termoreglării şi a secreţiilor endocrine etc.
Activarea şi facilitarea circulaţiei de întoarcere dinspre segmentele periferice, face ca masajul să aibă un rol important în reducerea şi combaterea stazelor şi edemelor periferice.


Masajul nervilor periferici
De multă vreme s-a constatat că unele manevre de masaj, aplicate în diferite regiuni dureroase, au un efect calmant (neteziri, vibraţii, tracţiuni). Din mai multe motive, precum provocarea unor exacerbări ale durerilor locale, existenţa unor contraindicaţii imperfect cunoscute, nealegerea corectă a celor mai indicate manevre, folosirea masajului în tratamentul nevralgiilor s-a rărit.
Masajul modern a reconsiderat, prin punerea la punct a tehnicilor corecte, tratarea unor zone dureroase de la nivelul punctelor de excitaţie de la emergenţa unor nervi sau de pe traiectul ramificaţiilor nervoase din ţesuturile superficiale. In aceste scopuri se utilizează neteziri, fricţiuni, presiuni, vibratii.
Pe regiunile cu contracturi şi retracturi dureroase se începe cu neteziri întinse şi ritmice, care pot fi urmate de alunecări mai apăsate, pe traiectul nervilor. Se acţionează astfel în activarea circulaţiei şi descongestionarea infiltratelor şi stazelor din ţesuturile vecine.
Se continuă cu fricţiuni care pot fi aplicate pe toată zona dureroasă sau numai pe trunchiul nervos (prin manevre liniare executate cu presiuni mici sau medii, în funcţie de caz).
Presiunile reprezintă o altă manevră importantă. Se execută cu intensităţi variate, apăsând continuu şi uniform pe acelaşi loc (câteva minute) sau deplasând degetele din aproape în aproape. Când este cazul, mişcărilor succesive de presiune li se imprimă şi un caracter de vibraţie. În anumite situaţii şi pe anumite zone (cum ar fi cele în care ramuri nervoase mai mari sunt acoperite de ţesuturi moi protectoare), se utilizează şi loviturile ritmice prin manevre de tocat sau bătătorit, cu intensităţi variabile. După o fază de senzaţii dureroase evidente, se obţine o reducere treptată şi semnificativă a sensibilităţii dureroase locale. Manevrele mai puternice şi de mai lungă durată produc o vasodilataţie reflexă exteriorizată prin hiperemie tegumentară în zona masată (prin acţiune pe nervii vasomotori).
Manevrele de vibraţii aplicate metodic (ca timp şi repetiţie) scad sensibilitatea nervoasă, activează circulaţia, stimulează activitatea functională a nervilor (senzitivi, motori etc.). Combinarea manevrelor de netezire, fricţiune şi vibraţii este cea mai indicată şi eficace metodologie de masaj în suferinţele nervilor periferici.

Masajul organelor profunde
Masajul conţinutului toracic:
Acest masaj este recunoscut şi descris în tratatele de specialitate pentru acţiunea şi efectele sale asupra aparatului cardio-circulator intratoracic şi asupra aparatului respirator. Nu este împărtăşit şi aplicat cu mare frecvenţă sau de rutină, datorită unor limite obiective: stabilirea cu precizie a efectelor benefice, aprecierea contraindicaţiilor, selecţionarea riguroasă a cazurilor de către medicii specialişti, experienţa şi tehnica ireproşabilă a executanţilor. Se poate accepta şi aplica mai mult în cazurile de tulburări funcţionale cardiace şi respiratorii. Se descriu forme speciale de masaj pentru regiunea precordială şi pentru funcţia respiratorie.
Pentru a influenţa organele din cavitatea toracică şi anume, organele centrale ale aparatului cardiovascular (cordul şi vasele mari) şi ale aparatului respirator (plămânii, pleurele şi căile respiratorii), este nevoie să modificăm procedeele folosite în masajul peretelui toracic şi să le adaptăm la noile necesităţi.
În vederea acţionării asupra funcţiunii circulatorii, se aplică o formă specială de masaj al regiunii precordiale (regiunea precordială se delimitează pe faţa anterioară a hemitoracelui stâng, printr-o linie verticală laterosternală stânga, care pomeşte din spaţiul al doilea intercostal stang şi se termină la nivelul apendicelui xifoidian; printr-o linie curbă, care pleaca din acelaşi punct cu prima şi ajunge la nivelul coastei a şasea, la 8 centrimetri lateral de apendicele xifoid; în sfârşit, dintr-o linie orizontală, care închide în jos această suprafaţă ).
Poziţia cea mai bună pentru executarea acestui masaj este culcat pe spate, cu capul şi trunchiul uşor ridicate, rezemate pe un plan oblic; membrele superioare şi inferioare sunt uşor îndoite.
Executantul stă sau şade în dreapta celui masat.
Masajul regiunii precordiale se poate face în scop calmant sau relaxator, care reuşeşte să reducă ritmul cardiac, şi în scop excitant sau accelerator, care reuşeşte să crească ritmul cardiac.
Pentru a obţine efecte liniştitoare, se aplică netezirea, fricţiunea, tocatul, bătătoritul cu palma şi presiunile vibrate. Masajul se începe prin alunecări uşoare şi lente, care pornesc din regiunea de la vârful sternului (epigastrică), urcă în sus pe faţa anterioară a sternului şi, arcuindu-se uşor pe partea costală stângă, se termină spre vârful cordului. Netezirea se face cu palma dreaptă, cu degetele întinse, care, condusă din cot şi umăr, alunecă pe piele, apăsând uniform cu greutatea proprie şi fără a schiţa vreo altă mişcare activă. Uneori această mişcare se face foarte superficial, abia atingând pielea.
În acelaşi fel se aplică şi fricţiunea, care mişcă lent, uşor şi uniform, pielea şi ţesuturile moi subcutane de deasupra sternului şi a coastelor din această regiune.
Urmează un tocat lent şi rar, executat cu degetele depărtate mult între ele, care cad ritmic, lovind suprafaţa uşor şi elastic şi continuând după lovitură să alunece lin pe piele. În locul acestui tocat se poate aplica un bătătorit cu palma strânsă în căuş sau ventuză, care cade scurt şi elastic pe aceeaşi regiune.
Vibraţiile se fac apăsând uşor pe stern şi coaste şi deplasând palma din aproape în aproape, în sens circular.
Important este că aceste manevre să se execute cu calm, în ritm uniform şi cu frecvenţă rară.
Pentru stimularea contracţiilor cardiace sunt indicate procedee mai energice de netezire, fricţiune, tocat şi bătătorit.
Netezirea se efectuează prin mişcări scurte şi vii, urmate sau combinate cu fricţiuni circulare, executate energic. Tocatul se execută rapid, dar mâna şi degetele cad elastic şi uneori tangenţial pe regiune; bătătoritul se face cu pumnul deschis sau închis, căzând în ritmul de 70 - 80 de bătăi pe minut.
Masajul precordial influenţează funcţiunea cardiacă prin intermediul sistemului nervos. Forma calmantă tinde să scadă şi să regleze ritmul contracţiilor cardiace; forma excitantă accelerează ritmul încetinit şi ridică tensiunea arterială coborâtă, Prima formă se aplică în stările excitative, însoţite de tahicardie, palpitaţii, nelinişte; a doua formă este indicată în caz de brahicardie şi scădere a tensiunii arteriale. Aceste forme nu se aplică decât de către specialişti, cu avizul medicului.
În vederea influenţării funcţiunii respiratorii, vom căuta să acţionăm asupra plămânilor şi căilor respiratorii, prin intermediul masajului aplicat pe întrega suprafaţă a toracelui. Vom proceda la un masaj al spatelui, al părţilor laterale şi apoi al părţii anterioare a toracelui, folosind procedee mai pătrunzătoare. Masajul se aplică în legătură cu mişcările de respiraţie.
Din poziţia culcat pe spate , rezemat, cel masat inspiră şi expiră activ, profund şi ritmic, dar fără efort.
Executantul, stând în dreapta lui, pătrunde cu ambele mâini sub torace, cu degetele îndreptate spre coloana vertebrală. Spre sfârşitul inspiraţiei ridică toracele asociind manevra cu uşoare trepidaţii. In timpul expiraţiei, toracele revine la poziţia iniţială, iar palmele alunecă încet spre partea anterioară şi inferioară a coastelor, iar la sfârşitul expiraţiei, precum şi în pauza care urmează, exercită uşoare presiuni, însoţite de vibraţii sau trepidaţii.
Masajul toracelui este folosit în general cu scop stimulator pentru îmbunătăţirea schimburilor gazoase, pentru activarea circulaţiei funcţionale şi degajarea căilor respiratorii. Este indicat deci în tratamentul insuficenţelor respiratorii şi al urmărilor unor boli ale plămânilor şi pleurelor.


Masajul conţinutului abdominal
Masajul abdominal profund se efectuează la indicaţiile stricte ale medicilor specialişti şi sub controlul clinic al acestora. Scopul principal este ameliorarea şi reglarea prin acţiunea mecanică a masajului a funcţiei de evacuare a tubului digestiv în principal şi a căilor urinare în subsidiar. Se acţionează asupra stomacului, intestinului subţire şi gros (colonul), a colecistului şi a vezicii urinare.
Poziţionarea bolnavului va fi în decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate pentru relaxarea abdomenului. Se începe cu manevre de netezire şi fricţiune ca la masajul abdominal superficial, care au ca scop pregătirea regiunii pentru manevrele ulterioare, mai profunde.
Masajul prin care urmărim să influenţăm funcţiunea organelor din cavitatea abdominală se deosebeşte de masajul peretelui abdominal prin modificări şi tehnica manevrelor şi prin câteva indicaţii metodice speciale. Pentru executarea lui în bune condiţii se recomandă aceeaşi poziţie relaxatoare, de culcat-rezemat, cu membrele inferioare îndoite şi cu tălpile sprijinite.
Putem masa întregul abdomen, sau ne putem concentra asupra principalelor organe intraabdominale: stomac, colon, ficat, vezică biliară.
Masajul abdomenului întreg se începe executând manevrele de netezire şi fricţiune la fel ca în masajul peretelui abdominal. Aceste manevre introductive măresc relaxarea muşchilor şi scad sensibilitatea exagerată a peretelui, pregătind regiunea pentru manevrele ulterioare, care vor fi mai pătrunzătoare.
Frământatul întregului conţinut abdominal se realizează printr-o manevră amplă de presiune şi alunecare transversală, executată dintr-o parte într-alta, cu palmele aplicate pe părţile posterioare şi laterale ale abdomenului, între coaste şi crestele iliace. Apăsând uniform asupra conţinutului abdominal, palmele alunecă înainte, se încrucişează pe linia mediană şi continuă să alunece spre partea opusă. Această manevră se repetă schimbând de fiecare dată nivelul la care se aplică palmele, pentru a influenţa întregul conţinut al cavităţii abdominale.
Percutatul şi tocatul se execută la fel ca pentru peretele abdominal, dar urmând traiectul colonului, adică în cerc de la dreapta spre stânga. Vibraţiile se execută manual, cu presiune moderată pe zona epigastrică, subcostală dreaptă şi stânga, sau suprapubiană.
Masajul stomacului se efectuează localizând manevrele de masaj pe zona epigastrică supraombilicală şi subcostala. Executăm alunecări îndreptate în lungul marii şi micii curburi a stomacului, căruia căutăm să-i imprimăm o mişcare de ridicare. Urmează fricţiuni destul de apăsate executate cu o mână sau cu mâinile suprapuse. Vibraţiile se fac prin presiuni, mai ales în timpul expiraţiei.
Masajul intestinului subţire constă dintr-o presiune circulară care se execută pornind cu rădăcina mâinii aplicată deasupra simfizei pubiene, continuând cu marginea radială a palmei şi apoi cea cubitală, în jurul ombilicului.
Masajul colonului se execută segmentar, începând cu porţiunea ascendentă, continuând cu cea transversală şi terminând cu cea descendentă. Manevra principală a masajului pe colon este netezirea, executată apăsat, mână după mână, sau mână peste mână, alunecând şi presând în sensul evacuării conţinutului, de la nivelul cecului în sus spre unghiul hepatic, iar din acest punct, transversal sau în ansă spre unghiul splenic şi apoi în sens descendent, spre fosa iliacă stângă, până la nivelul simfizei pubiene. Fricţiunea se execută ca şi netezirea, cu palmele aplicate oblic pe peretele abdominal, parcurgând acelaşi drum, prin mişcări scurte, circulare, liniare sau în zig-zag. Se poate aplica pe colon şi un tocat uşor, executat cu vârful degetelor şi urmând acelaşi traseu.
Masajul ficatului şi al vezicii biliare se începe printr-o netezire uşoară a regiunii subcostale drepte, constând în alunecări alternative pornind de la linia mediană spre spate, pe sub şi deasupra coastelor. Pe aceeaşi regiune se aplică fricţiuni cu podul palmei şi cu marginea cubitală a mâinii. Cele mai utile manevre pentru ficat, vezicula şi căile biliare par să fie vibraţiile şi presiunile vibrate executate mai ales în timpul inspiraţiei profunde.
Masajul zonei renale constă din neteziri insistente aplicate pe regiunea lombară şi pe flancuri, urmate de fricţiuni apăsate, executate cu rădăcina şi marginea cubitală a mâinii şi din presiuni vibrate aplicate pe aceeaşi regiune.
Masajul zonei suprapubiene (pentru vezica urinară) constă din presiuni vibrate. Înainte şi după aceste vibraţii sunt indicate alunecări lente în lugul şanţurilor iliace, executate de sus în jos.
Toate aceste aplicaţii ale masajului abdominal profund se fac după indicaţiile medicului specialist şi sub controlul său permanent.
Masajul abdominal ajută în mod mecanic funcţiunile normale de evacuare pe căile intestinale, biliare sau urinare.
Influenţele reflexe ale acestui masaj sunt însă cu mult mai complexe. Pe calea activării circulaţiei funcţionale a organelor masate sunt stimulate secreţiile, absorbţia şi excreţia, evacuarea reziduurilor şi tonificarea musculaturii netede a organelor.
Sursa: "Masaj de intretinere si relaxare" S.R.Yumeiho