Menevrele principale in masaj clasic

Menevrele principale in masaj clasic

Menevrele principale in masaj clasic NETEZIREA Definiţie: - constă în alunecarea uşoară şi ritmică efectuată asupra tegumentelor, în sensul circulaţiei de întoarcere (venoasă şi limfatică). Tehnica de execuţie: 1. Netezirea simplă: Mâna maseurului alunecă cu palma ferm şi complet aplicată pe piele în sens centripet, cu o presiune crescândă, atingând un maxim la mijlocul suprafeţei şi scăzând intensitatea presiunii spre sfârşit. Se impun următoarele precizări: - policele se poate opune celorlalte degete, în funcţie de segmentul masat; - degetele mâinii pot fi lipite între ele sau larg deschise; - mâna poate fi împinsă sau trasă; - mişcarea poate fi scurtă sau lungă; - poziţia palmei poate fi paralelă, perpendiculară sau oblică, faţă de direcţia mişcării; 2. Netezirea în greblă: Netezirea se execută cu nodozităţile articulare ale falangelor degetelor flectate, pumnul fiind închis, iar alunecarea pătrunzătoare (în spaţiile intermusculare sau în cazul unor regiuni acoperite de fascii puternice: plantă, faţa laterală a coapsei, etc). 3. Netezirea şerpuită: Mâna aplicată longitudinal, cu degetele strânse se mişcă în zig-zag în sens centripet, fără avăntări bruşte. 4. Netezirea în cleşte: Degetul mare împreună cu celelalte degete, imitând acţiunea unui cleşte, alunecă în această poziţie pe tot traiectul muşchiului sau tendonului masat. 5. Netezirea cu extremitatea degetelor: Degetul mare (policele) sau mai multe degete dispuse aproape perpendicular pe regiunea masată se deplasează încet , apăsând adânc ţesuturile. 6. Netezirea alternantă: Se lucrează alternant cu ambele mâini care execută acelaşi tip de manevră, cu ritm specific, iar mâinile dau impresia că se încrucişează sau că se deplasează una pe sub cealaltă. 7. Netezirea cu îngreuiere: 0 mână se aplică cu partea dorsală pe suprafaţa masată, iar în palmă se pun degetele mâinii opuse sau o mână se aşează cu faţa palmară în contact cu suprafaţa masată, iar suprafeţele interne ale degetelor mâinii opuse apasă pe prima. 8. Netezirea concentrică: Ambele mâini cuprind ca într-o brăţară articulaţia, policele şi degetele arătătoare atingându-se. Se execută mişcări circulare. 9. Netezirea lungă: Palmele cu degetele strânse se aplică paralel cu axul longitudinal regiunii masate sau uşor oblic, în aşa fel încât se va masa segmentul sau membrul întreg de la extremitatea sa înspre rădăcină, (pe toata lungimea sa). 10. Netezirea încrucişată: Alunecarea în acest caz se face cu ambele mâini cu degetele încrucişate (în cazul masării muşchilor voluminoşi). 11. Netezirea combinată: Această variantă este o combinaţie între două tipuri de neteziri. Reguli generale: • Sensul în care se execută netezirea este cel al circulaţiei venoase şi limfatice. • Netezirea nu se execută repede, ci liniştit şi ritmic (limfa se mişcă încet prin vase - 4mm/sec). Netezirea se face fără întreruperi, spre ganglionii limfatici şi cisternele limfatice. • Presiunea cu care se execută netezirea trebuie să crească progresiv pe prima jumătate a segmentului masat, să atingă maximul la mijloc şi să scadă treptat spre sfârşit. • Pentru că mâna trebuie să alunece liberă pe zona masată, se vor folosi cantităţi mici de ulei de masaj sau pudră de talc. • Netezirea unui segment începe de la extremitatea cea mai îndepărtată de trunchi şi se termină cu zona cea mai apropiată de acesta. • Netezirea uşoară produce creşterea temperaturii locale, micşorarea contracturii ţesuturilor, scăderea presiunii sanguine şi a fluidelor interstiţiale. • În cazul durerilor, netezirea se execută ceva mai sus de zona dureroasă, cu presiune cât mai mică, timp de 3 - 5 minute. 0 netezire de 15-30 minute este un adevărat calmant al durerii. Efecte: • Activarea circulaţiei superficiale (capilare şi limfatice); • Stimulatoare sau calmante asupra nervilor şi calmante asupra muşchilor periferici. FRICŢIUNEA Definiţie - este apăsarea şi deplasarea pielii şi a ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe plan dur, osos, atât cât permite elasticitatea acestora. Tehnica de execuţie: 1. Fricţiunea rectilinie: Se mobilizează pielea până la limita ei elastică în sens rectiliniu, a cărei intensitate şi extindere creşte treptat. Manevra se poate face cu: pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă de la o singură mână sau de la ambele mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii. 2. Fricţiunea în spirală: Cu pulpa degetelor sau cu rădăcina mâinii aplicate pe regiunea masată se imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag, sau în spirală. 3. Fricţiunea în cleşte: Se formează un cleşte alcătuit din degetul mare şi celelalte degete şi se fricţionează elementele anatomice prin mişcări rectilinii sau circulare. 4. Fricţiunea în greblă: Constă în mobilizarea profundă, rapidă şi energică a pielii cu ajutorul feţei dorsale a degetelor şi nodozităţilor lor. 5. Fricţiunea circulară: Degetele ce masează păstrează o poziţie asemănătoare cu cea din varianta simplă însă pulpele degetelor fac o mişcare circulară. 6. Fricţiunea cu îngreuiere: Degetele mâinii libere sunt aplicate perpendicular pe partea dorsală a mâinii care lucrează, îngreunând-o. Reguli generale: • se execută pe o porţiune limitată a suprafeţei cutanate şi poate fi executată atât în sensul circulaţiei venoase, cât şi în sens contrar circulaţiei limfei şi sângelui venos. • este procedeul principal în majoritatea cazurilor patologice şi singurul care influenţează pozitiv mobilitatea, rezistenţa şi elasticitatea aparatului articular. • în timpul fricţiunii, forţa de presiune creşte gradat prin unghiul de înclinare al degetelor faţă de orizontală. • forţa de apăsare folosită în timpul fricţiunii este destul de mare şi poate provoca leziuni şi traumatisme ale pielii. Deci, trebuie să se acorde o atenţie deosebită tehnicii de execuţie. • fricţiunile energice în locurile dureroase reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulaţia locală şi îmbunătăţesc hrănirea ţesuturilor. • cu ajutorul fricţiunii, un maseur talentat poate recunoaşte modificările patologice care au loc în ţesuturile profunde (în special în regiunea articulaţiilor). Efecte: • fricţiunile se adresează ţesutului conjunctiv, adipos, muscular, etc; Când se execută lent, uşor au un efect de relaxare musculară şi calmare nervoasă iar când se execută energic, profund, au un efect de excitare, stimulare cu efecte trofice şi circulatorii. • înlăturarea rezervelor de grăsime şi a reziduurilor infiltrate; • sporirea elasticităţii şi supleţii pielii şi a ţesuturilor conjunctive. Efectele fricţiunii sunt de lungă durată. Fricţiunea şi frământatul pot constitui împreună singurele manevre de masaj. FRĂMÂNTATUL Definiţie - prinderea în cută a muşchilor şi a ţesuturilor profunde, ridicarea şi străngerea acestora atât cât permite elasticitatea ţesutului respectiv. Tehnici de execuţie: 1. Frământatul în cută: Cuprinderea muşchiului (sau a ţesutului gras) într-o cută formată de către cele patru degete, pe o parte şi degetul mare şi rădăcina palmei pe de altă parte, ridicarea şi strângerea acestuia printr-o stoarcere, strângere propriu-zisă sau printr-o presare pe planul osos. 2. Frământatul în inel: Mâinile se aşează transversal pe muşchi, faţă în faţă , astfel încât arătătoarele şi policele se ating iar muşchiul, cuprins ca într-un inel, trece dintr-o mână în alta. 3. Frământatul lung: Se aplică ambele mâini pe muşchiul masat astfel încât pulpele degetelor mari vin deasupra acestuia, iar celelate degete pe marginea lui externă respectiv internă; în timpul deplasării înainte prin salturi mici, policele se îndreaptă înspre celelalte degete, realizând ridicarea şi stoarderea muşchiului. 4. Frământatul în cleşte: Muşchii scurţi sau laţi sunt cuprinşi într-un cleşte format de cele patru degete, de pe o parte şi degetul mare pe de altă parte, sunt ridicati şi strânşi. 5 Frământatul cu pumnii: Cu pumnii strănşi se execută mişcări de frământare asemănătoare cu frământatul pâinii, efectuându-se mişcări de rotaţie care ridică muşchiul şi în acelaşi timp execută o presiune asupra lui. 6. Frământatul şerpuit: Degetele, printr-o mişcare de alunecare continuă, presează muşchiul aşa cum s-ar stoarce de apă un burete, ridicându-l şi strângându-l cu ambele mâini; înaintarea spre zonele învecinate dă aspectul unui val al mişcării. Reguli generale: • Frământatul este singurul procedeu care acţionează intens asupra vaselor limfatice şi sanguine mari, accelerând neutralizarea produselor de descompunere şi sporind procesul de nutriţie al ţesuturilor. • Frământatul măreşte puterea de contracţie a fibrelor musculare, deci constituie un exerciţiu de gimnastică pentru muşchi. În ceea ce priveşte muşchii striaţi, această manevră are o importanţă deosebită în cazul scăderii capacităţii de muncă a muşchilor. • În timpul frământatului se vor evita manevrele bruşte, răsucirea muşchiului sau provocarea durerilor. • Frământatul se execută într-un ritm lent şi continuu. Efecte: • tratarea atrofiei şi insuficienţei musculare; • refacere, recuperare medicală; • frământatul produce mărirea considerabilă a mobilitătii tendoanelor, întinderea fasciilor şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi a limfei; • accelerarea circulaţiei sanguine; intensifică hrănirea grupelor musculare şi resorbţia rapidă a substanţelor metabolice; prin strângerea muşchilor între degete se produce eliminarea elementelor de descompunere din fasciculele musculare; • în timpul frământatului profund apar numeroase impulsuri aferente care stimulează muşchii, tendoanele, articulaţiile şi sistemul nervos; • în afară de faptul că fortifică muşchii şi ajută la regenerarea ţesutului muscular, frământatul sporeşte capacitatea de muncă a maselor musculare mari. TAPOTAMENTUL Definiţie - constă în bătăi sau loviri uşoare şi ritmice, cu degetele, palmele sau canturile palmelor, aplicate pe ţesuturile moi. Tehnici de execuţie: 1. Tocatul. Palmele aşezate paralel, faţă în faţă, cu degetele uşor flectate şi depărtate, lovesc într-un ritm vioi, alternativ, locul masat în aşa fel încât ambele mâini să bată în acelaşi loc, progresându-se treptat în sensul dorit. Degetele cad fie cu partea latero-dorsală, fie cu muchia. Degetele sunt relaxate, pasive, golul de aer care se formează între degete amortizând astfel loviturile. Se obţine astfel un zgomot asemănator cu pocnetele scurte sau cu picăturile mari de ploaie. Variantă : tocatul în nuiele – atunci când degetele cad pe piele unul după celălalt. 2. Plescăitul. Derivă din varianta anterioară însă aici prin mişcări simple şi repezi se produce o supinaţie alternativă, pe corp căzând degetele flectate care parcă ridică de pe el un fir. Loviturile produc un sunet clar specific care a dat şi numele acestei variante. 3. Percutatul Loviturile în această variantă se efectuează cu pulpa degetelor uşor îndoite care cad oblic sau perpendicular pe regiunea masată. Ritmul de aplicare este rapid şi se practică cu ambele mâini care lovesc simultan sau alternativ. 4. Bătătoritul cu palmele. În această variantă palmele şi degetele cad moi pe suprafaţa corpului de la o distanţă mică, iar loviturile sunt scurte şi dese, producând un sunet deschis caracteristic. Se mai pot executa şi mişcări cu degetele apropiate de palmă, mâna îmbrăcând forma unei cutii. Se mai pot folosi şi lovituri uşoare cu dosul mâinilor. 5. Bătătoritul cu pumnii. În această manevră mâna cu degetele uşor flectate se află într-o poziţie intermediară între pronaţie şi supinaţie. Ea cade perpendicular şi cu degetul mic uşor depărtat de pumn. Variantă cu pumnul semiînchis. 6. Bătătoritul în căuş. Este o manevră mai puţin aspră, fiind efectuată de palmele şi degetele strânse în aşa fel încât să creeze o adâncitură în care se formează o pernă de aer care amortizează loviturile. Se aude un sunet surd deosebit de cel al celorlalte variante. Reguli generale: • Tapotamentul se adresează ţesutului superficial sau profund, în funcţie de intensitatea de lovire şi viteză; • Profunzimea este dată de varianta aleasă şi de pârghia folosită . • Poate fi aplicat în orice direcţie. • Ritmul de aplicare diferă de la o variantă la alta. Astfel, tocatul se execută cu o viteză de 1-3 lovituri / sec. timp de 1-4 min., bătătoritul cu palmele 10-70 de lovituri / minut, etc. Efecte: • Vasodilatator (la nivelul pielii şi al ţesutului conjunctiv); • Creşte excitabilitatea neuro-motorie; • Acţionează asupra sistemului vegetativ-simpatic; • Aduce un aflux puternic de sânge spre regiunea masată, determinând astfel îmbunătăţirea nutriţiei acelei regiuni; • Are o influenţă benefică asupra nervilor (în special asupra terminaţiilor căilor senzitive); • Ajută la micşorarea şi încetarea durerilor, când gradul de excitaţie al nervului este mărit; • Provoacă o hipertermie profundă, o înviorare a tonusului tuturor muşchilor, acţionează în mod reflex pe locul de aplicare a loviturilor şi intensifică activitatea nervilor periferici; • Acţionează asupra nervilor vasomotori, la lovituri slabe se produce vasoconstricţie, la lovituri puternice se produce vasodilataţie, hipertermie (creştere locală a temperaturii), scăderea reactivităţii exagerate a nervilor şi muşchilor la excitaţii mecanice; • Influenţează muşchii viscerali, când se aplică la coloana vertebrală; • Produce modificări favorabile ale tensiunii arteriale; • Influenţează ritmul cardiac, răreşte pulsul şi corectează aritmia. VIBRAŢIILE Definiţie - sunt mişcări oscilatorii pe un fond de presiune continuă şi constantă, de intensitate redusă. . Tehnici de execuţie: 1. Vibraţia simplă Este vibraţia care se execută cu o singură mână, în următoarele variante: • cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară; • cu podul palmei; • cu rădăcina mâinii; • cu toată palma, având degetele depărtate, cuprinzând muşchiul; • cu degetele întinse; • cu pumnul deschis sau închis. 2. Trepidaţia Vibraţiile ale căror mişcări oscilatorii au o amplitudine şi intensitate mare; se execută cu palmele, având degetele depărtate cuprinzând muşchiul şi imprimându-i mişcări în spirală. 3. Vibraţia combinată Vibraţiile asociate cu alte manevre dau fricţiune vibratoare, frământat vibrator sau presiune vibratoare. Reguli generale: • Vibraţiile necesită un antrenament prealabil din partea maseurului fiind unul dintre cele mai obositoare procedee de masaj. • Când nu sunt însoţite de trepidaţii, vibraţiile devin presiuni. • Ritmul oscilaţiilor este de peste 200 mişcări/minut. • Trepidaţiile se aplică pe grupe musculare mari, mâinile putând aluneca pe segmentul masat, cuprinzând şi alte regiuni. Efecte: • calmant, relaxant; • reduce sensibilitatea nervoasă; • îmbunătăţeşte capacitatea de efort; • calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice, nevralgii, migrene); • intensifică funcţionarea glandelor; • acţionează asupra nervilor periferici (nervii motori, senzitivi, vasomotori şi secretori); • acţionează asupra parezelor, spasmelor musculare; reduc durerea. • influenţează organele şi ţesuturile profunde (inima, muşchii, pereţii abdominali şi intestinali); • influenţează secreţia majorităţii organelor şi glandelor (stomac, glande salivare, intestine, ficat, glande sexuale etc.). Sursa: "Masaj de intretinere si relaxare" S.R.Yumeiho